Alina Sorescu, dezvăluiri după mai bine de doi ani de procese cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu: „Să se termine cât mai repede”

Alina Sorescu a vorbit despre procesul actual de divorț dintre ea și Alexandru Ciucu.

Alina Sorescu, dezvăluiri după mai bine de doi ani de procese cu fostul ei soț, Alexandru Ciucu: "Să se termine cât mai repede"

Alina Sorescu și fostul ei partener de viață, Alexandru Ciucu, au fost căsătoriți timp de 12 ani. Au împreună două fete, pe Carolina și pe Raisa. Artista și creatorul de modă s-au despărțit după o relație de 14 ani, iar cântăreața a depus actele de divorț la începutul anului 2022.

Cu fiecare ocazie, Alina Sorescu a menționat faptul că este pregătită să lupte mai departe pentru drepturile ei și pentru liniștea emoțională a fiicelor ei. În ciuda faptului că au trecut mai bine de doi ani de când artista se află în proces de divorț cu fostul ei soț, cei doi nu au ajuns la un acord privind programul celor două fiice pe care le au împreună, Carolina și Raisa. Cântăreața a vorbit recent despre ce se întâmplă în prezent în procesul lor de separare. 

„Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung într-o astfel de situație și nu aș fi dorit să se întâmple sfârșitul așa. Discuțiile s-au prelungit din cauza faptului că nu ne înțelegem pe tema programului copiilor. Eu vreau un program normal, iar el vrea o săptămână la mine și una la el. Sunt doi ani și opt luni de când suntem în această situație. Sper să se termine cât mai repede pentru că nu duce la nimic. Îmi doresc să ne găsim liniștea cu toții. Eu nu am spus când am intentat procesul, din păcate eu l-am intentat. Lucrurile între noi nu mergeau de mai demult, nu a fost ceva care s-a întâmplat din senin. Eu mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să meargă bine, dar nu poate lupta doar unul singur. Eu eram întâi și întâi mama fetelor. Ele au fost și mereu vor fi pe primul plan”, a declarat Alina Sorescu în cadrul emisiunii „Un Show Păcătos.”

Alina Sorescu a mai dezvăluit că Alexandru Ciucu nu a fost de acord ca fiicele lor să participe la evenimentele artistei. 

„S-a aflat când tatăl fetelor a intentat ordonanța prin care cerea domiciliul fetelor la el, lucru care nu s-a aprobat. S-a întâmplat de multe ori ca la concerte sau când am avut evenimente de 1 iunie să nu fie de acord să vină, deși ele își doreau. Asta e o activitate care ar trebui să presupună continuitate. Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit. Acum, pe 13 octombrie, la Sala Palatului, voi cânta doar eu și cred că am noroc și fetele vor fi la mine. Totul e după calendar.”

Recent, Alina Sorescu a vorbit deschis despre căsnicia cu Alexandru Ciucu și motivul ce a dus la divorț. Artista a declarat că, înainte de a decide să se despartă, relația lor a trecut prin numeroase schimbări importante. Una dintre cele mai notabile a fost faptul că designerul locuia de multă vreme într-o altă țară, ceea ce a făcut ca fetițele lor să se obișnuiască cu părinții separați de distanță.

„M-am gândit că nu va fi ușor, cu toate implicațiile. Fetițele simțeau lucrurile astea, pentru că ele erau mai vechi. Tatăl fetelor locuia deja de 8 luni într-o altă țară, era deja o pregătire pentru momentul care a urmat. M-am temut de cum vor influența factorii externi fetele, ceea ce eu nu pot controla. Părinții mei au fost alături de mine dintotdeauna, desigur că ei nu și-au dorit să ajung aici”, a declarat Alina Sorescu în cadrul emisiunii moderate de Mirela Retegan.

Artista a mărturisit că regretă un singur lucru în privința divorțului de Alexandru Ciucu: că nu a pus capăt mariajului mai devreme, atunci când au început să apară primele dificultăți între ei.

„Din păcate, da (n.red.: lucrurile s-au terminat destul de rău după 12 ani de căsnicie). Am încredere în decizia judecătorilor, în profesionalismul doamnei avocat și sper ca decizia să fie una în interesul fetițelor. Ele primează, binele lor. Practic este apelul procesului de divorț, în care discuția noastră este pe marginea programului. De Paște este în vigoare programul dat de ordonanța cu care funcționăm până în prezent, adică vacanța la jumătate.”

Întrebată dacă regretă ceva din această căsnicie, Alina Sorescu a răspuns: „Poate că nu am luat decizia mai devreme (n.red. – să divorțeze)… lucrurile între noi erau mai vechi, nu e ceva ce s-a întâmplat din senin.”

Citește și:
Șerban Copoț, confesiuni despre viața de familie. Cum păstrează un echilibru între relația de cuplu și carieră: „Este foarte greu'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people