Alina Pușcaș se află în această perioadă în vacanță la schi.
Alina Pușcaș se află în această perioadă în vacanță la schi în Italia împreună cu soțul ei și cei trei copii pe care îi au împreună.
Vedeta Antena 1 își ține la curent fanii care o urmăresc pe rețelele de socializare cu momentele frumoase din timpul vacanței, dezvăluind imagini și videoclipuri inedite în care apare alături de familie.
Alina Pușcaș a dezvăluit pe contul ei de Instagram și cum se relaxează înainte de o zi la schi, însă fotografiile care au atras atenția tuturor au fost cele postate pe InstaStory, în care frumoasa prezentatoare apare alături de soțul ei în ipostaze romantice, pe balconul hotelului în care sunt cazați în Italia.
Vedeta a mai dezvăluit și faptul că cel care a făcut frumoasele fotografii a fost chiar băiețelul cuplului, Alexandru.
Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au aniversat recent șapte ani de relație. Prezentatoarea TV și medicul stomatolog s-au logodit în 2016, iar pe 12 octombrie 2019 s-au căsătorit civil, după cinci ani de relație. Au împreună trei copii, pe Alexandru, Melissa și Iris.
Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu formează un cuplu solid, iar prezentatoarea nu se sfiește să îi transmită soțului ei declarații de dragoste pe rețelele de socializare. În ziua în care au împlinit șapte ani de relație, Alina Pușcaș a ținut să publice pe Instagram un mesaj extrem de emoționant, care a fost însoțit și de o serie de imagini cu cei doi în ipostaze tandre. „Acum 7 ani mă îndrăgosteam iremediabil de tine… Mulțumesc pentru tot, prințul meu! Sper ca următorii 7 ani să fie la fel.”
Vezi această postare pe Instagram
De asemenea, pe 12 octombrie, Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, au aniversat doi ani de căsătorie. La vremea respectivă, vedeta Antena 1 a împărtășit pe Instagram un mesaj plin de emoție, însoțit de câteva fotografii cu soțul ei. „12.10.2019 după aproape 5 ani de relație, ne căsătoream (cu puțin timp înainte de pandemie) Noi am abordat varianta inversă tradiției… Primii 5 ani am fost ocupați să facem cei 3 copii și după aceea ne-am hotărât să facem și pasul. Doamne ajută să ne țină tot așa Dragostea – Nebuni, Pasionali, Răi, Buni, Supărați, Fericiți, Geloși, Rockeri, Părinți Nonconformiști și Iubitori… cu tot ceea ce ar trebui să simțim într-o relație completă!”, a scris Alina Pușcaș pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Alina Pușcaș a povestit acum ceva timp cum s-a cunoscut cu Mihai Stoenescu. „Aveam nevoie de un stomatolog foarte bun pentru că aveam nevoie de un implant pentru o măsea. Mi-era foarte frică, nu știam cum se procedează, nu mai pierdusem niciun dinte până în acel moment și așa am dat de el. Printr-o prietenă comună am ajuns la el și acea procedură a durat pe ceas 5 minute și din acel moment am fost atât de impresionată de el încât nu l-am mai lăsat în pace și nici el pe mine”, a povestit Alina Pușcaș.
Foto: Instagram