Alina Eremia dezvăluie trucurile la care apelează pentru a avea o siluetă de invidiat: „Cred într-un plan alimentar bine pus la punct”

Alina Eremia a dezvăluit care sunt secretele siluetei sale. La ce trucuri apelează artista?

Alina Eremia a vorbit despre stilul ei de viață și trucurile la care apelează a avea o siluetă de invidiat. Artista în vârstă de 30 de ani urmează câțiva pași care o ajută să își mențină silueta. 


Alina Eremia a făcut o serie de schimbări în ceea ce privește stilul ei de viață. Cântăreața a dezvăluit ce evită din punct de vedere al alimentației, dar și care este trucul care o ajută să-și mențină greutatea. 

„Am renunțat de mult la diete, care funcționează pe o perioadă scurtă de timp. Cred într-un plan alimentar bine pus la punct, pe care îl poți susține a la longue. Am grijă să evit zahărul, mâncarea foarte grasă sau prăjită, care este și nocivă pentru organism și buna lui funcționare. M-a ajutat să-mi mențin o greutate constantă faptul că am introdus într-o aplicație caloriile pe care le mănânc în fiecare zi. În felul acesta, pot să urmăresc dacă consum toți nutrienții, proteină, vitaminele de care am nevoie', a declarat Alina Eremia pentru VIVA!

Deși nu mai merge atât de des la sală, Alina Eremia nu a renunțat complet la sport și continuă să aibă un stil de viață activ. 


„Mă hrănesc cu toate lucrurile frumoase din viața mea. Sunt binecuvântată, pasiunea mea s-a transformat în munca mea și pot să mă întrețin făcând ceea ce iubesc. Mă simt iubită și apreciată, și asta se traduce într-o stare de bine. În ceea ce privește sala, a rămas într-un plan îndepărtat, din lipsă de timp. Mă salvează plimbările lungi cu King și banda pe care o am acasă', a adăugat artista pentru sursa menționată. 

Alina Eremia a cunoscut succesul în perioada în care a făcut parte din trupa Lala Band. Formația a fost considerată un fenomen, iar ulterior artista s-a orientat către o carieră solo în muzică. Deși i-a fost dificil pentru că oamenii continuau să o asocieze cu imaginea din trupă, cântăreața a reușit să treacă peste toate obstacolele, drept dovadă astăzi are parte de o mulțime de fani care îi ascultă cu mult interes piesele. Invitată în podcast-ul „Te Ascult', găzduit de Ilinca Vandici, Alina Eremia a vorbit despre criticile pe care le-a primit de-a lungul carierei sale, dar și despre cum le-a gestionat.

„Nu toată lumea te place. Au fost oameni de-a lungul carierei mele care mi-au spus că sunt prea nazală și că n-am cum să reușesc în industria muzicală sau că nu pot să mă desprind de imaginea Lala Band. Sau că felul în care arătam la momentul respectiv nu era ideal, că eram mai plinuță și nu era pe vremea când pierdusem kilograme. Pe mine m-au motivat și chiar le mulțumesc tuturor oamenilor care n-au încredere în mine pentru că efectiv m-au determinat să fiu cea mai bună variantă a mea și să le demonstrez contrariul.'


Vorbind și despre valorile după care se ghidează în viață, artista a menționat că în ultima vreme a acordat mai multă intenție câtorva aspecte din viața ei.

„Respectul, adevărul, generozitatea, iubirea. Cam după astea mă ghidez. Sunt baza. Și asta apreciez și la celălalt. În ultima vreme am fost la o „dietă.' Am fost atentă la cine e în viața mea, ce ascult, ce urmăresc, ce mănânc, tot. Mi se pare că e foarte important ca atunci când vrei să fii cât mai în contact cu tine ai nevoie ca tot ce se întâmplă în exteriorul tău să se alinieze. Să fie pe aceeași frecvență. Și atunci îmi place să am (în jurul meu) oamenii cu care rezonez.'

Citește și:
Andreea Antonescu, declarații oneste despre operațiile estetice și ce regrete are: „Putem evolua și atrage atenția și din alte puncte de vedere’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people