Alina Chivulescu a vorbit despre părerea soțului ei, Dan Chișu, cu privire la revenirea ei pe micile ecrane.
În fiecare joi, de la 20:30, telespectatorii pot urmări la Antena 1 cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, o producţie ce aduce în plin plan o poveste emoţionantă, în care o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin.
Odată cu lansarea serialului, a revenit pe micile ecrane Alina Chivulescu, celebra actriță de teatru, film și televiziune, care îi dă naștere personajului Victoria, o femeie mândră de familia ei și de afacerea pe care o conduce. Deși pare să aibă o viață perfectă, Victoria este bântuită de un regret adânc și ascunde un secret care, odată dezvăluit, va zdruncina echilibrul familiei sale.
Într-un interviu acordat recent, Alina Chivulescu a vorbit despre modul în care a aflat despre rolul din serialul de la Antena 1. Actrița a vorbit și despre părerea soțului ei, Dan Chișu, cu privire la revenirea ei pe micile ecrane.
„Da, așa s-au așezat lucrurile, el inițial înțelesese că o să jucăm împreună… Ar fi fost amuzant. Da, propunerea a sunat cam așa – doamna Ruxandra Ion mi-a spus: ‘Hai să vorbim ceva!’ și m-am întâlnit cu Radu Grigor, scenaristul serialului, alături de Bianca Mina și Raluca Mănescu, și am stat la povești vreo două ore (zâmbește), nu ne mai văzuserăm de 5 ani. Mi-au povestit puțin despre scenariu și așa ne-am ‘regăsit’. Îi sunt recunoscătoare… Nu a fost casting, să spunem, pentru cei pe care ne știa, au fost probe pentru cei mai tineri. Am înțeles că ideea de scenariu i-a venit doamnei Ruxandra Ion în urmă cu mai mult timp, dar acum s-a materializat; pentru mine însă a fost un timing perfect”, a povestit ea pentru VIVA!.
Actrița a recunoscut că rolul din serialul de la Antena 1 a determinat-o să revină la ritmul profesional de altădată.
„Știam că reîncep să lucrez; pauzele nu fac bine în meseria asta. De fapt, nu fac bine în nicio profesie, fac să scadă încrederea, actorul e, într-un fel, un sportiv, e necesară mereu cea mai bună formă, și asta nu se obține decât lucrând. În fine, așa au fost lucrurile; am început repetițiile în iunie pentru serialul ‘Ana, mi-ai fost scrisă în ADN’, de la Antena 1 și de atunci m-am întors la ritmul din tinerețe. (zâmbește)”, a mai spus ea pentru sursa citată.
După o pauză de mai bine de trei ani, actrița povestește că revenirea într-o producție televizată înseamnă foarte mult.
„Am avut o pauză de 3 ani, așa că înseamnă enorm această revenire, iar aici mă refer la relația mea cu mine. Actorul este asemănător unui sportiv, e necesar un antrenament, să știi unde ești; îmi doresc atât de mult să fie ok, încât, tot ce ține de mine, fac; personal, este reîntâlnirea cu oameni pe care îi știu de ani mulți și de care mă leagă multe amintiri”.
Totodată, Alina recunoaște că, atunci când revii pe micile ecrane, după o pauză îndelungată, întotdeauna există o anumită teamă.
„Teamă există întotdeauna – te gândești dacă poți, dacă va prinde la public, sunt o grămadă de întrebări și speranțe”, însă ajută mult faptul că s-a creat o conexiune specială între actori: ,”Funcționăm foarte bine împreună; nu s-ar putea altfel, trebuie să trecem peste orice și suntem acolo să ne facem treaba, cât de bine putem. Suntem diferiți, dar scopul este același și îi sunt recunoscătoare doamnei Ruxandra Ion că s-a gândit la mine pentru rolul ăsta'”
Scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare. Karina Jianu, Vlad Udrescu, Alina Chivulescu, Richard Bovnoczki, Andrei Aradits, Ada Condeescu, Anca Sigartău, Marian Râlea, Emilian, Radu Ştefan Bănică, Bogdan Iancu, Ştefan Iancu, Carmen Ionescu, Bebe Cotimanis, Rebecca Nicolescu, Adelaida Zamfira, Andrei Barbu, Alina Statie, Oana Hănţoiu, Adrian Rîmboacă, Ioana Flora, Elena Mogîldea, Reka Kovacs, Ilinca Gheorghiu, Mara Baboianu şi Antonia Crișan fac parte din distribuția serialului.
Telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.
Foto: PR, Instagram