Alicia Vikander și Michael Fassbender au devenit părinți pentru prima oară.
Alicia Vikander și soțul său, Michael Fassbender, au devenit părinți pentru prima oară. Primele zvonuri în acest sens au apărut în luna august a acestui an, când cei doi au fost văzuți cu un cărucior pentru copii în Paris. Vestea cea mare a fost acum confirmată de actrița în vârstă de 32 de ani, care a vorbit despre maternitate într-un interviu acordat revistei People.
„Acum am o nouă percepție asupra vieții în general. E un lucru frumos, care va contribui la cariera mea în viitor.”, a spus actrița din Tomb Raider.
Cu toate acestea, Alicia nu a dorit să ofere mai multe detalii despre modul în care viața sa s-a schimbat de când a devenit mamă. „Cred că o să mai aștept. Momentan mă bucur să descopăr asta, mai mult decât orice.”
Alicia Vikander și Michael Fassbender s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei The Light Between Oceans. La finalul lui 2014 cei doi au fost surprinși la diferite întâlniri romantice, însă au păstrat relația departe de lumina reflectoarelor până la Premiile Oscar. Atunci ei au stat unul lângă altul și s-au sărutat în momentul în care Alicia a primit Oscarul pentru cea mai bună actrița în rol secundar. După trei ani de relație, în 2017, cei doi s-au căsătorit. Aceștia au avut parte de o ceremonie restrânsă și intimă în Ibiza.
Alicia Vikander și Michael Fassbender sunt cunoscuți pentru faptul că formează un cuplu discret și că refuză să facă declarații despre viața lor privată. „Cred că este deja evident că vrem să păstrăm unele lucruri numai între noi„, a declarat actrița într-un interviu.
De aceeași părere este și Michael Fassbender: „Nu o să vorbesc despre viața mea privată cu o persoană pe care nu o cunosc, în afară de cazul în care o să simt nevoia să fac acest lucru”.
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia