Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au celebrat 7 ani de relație prin postări pe Instagram în care își declară dragostea. Unul dintre cele mai simpatice cupluri din showbiz, cei doi au împreună o fiică, Zora.
Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia tocmai au sărbătorit șapte ani de relație. Actorul și creatoarea de conținut s-au căsătorit în urmă cu 3 ani, și continuă să fie unul dintre cele mai simpatice cupluri din lumea mondenă autohtonă. Cei doi au împreună o fetiță, Alaia Zora, și trăiesc o viață liniștită alături de ea, dar și de câinele lor adoptat.
Recent, Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia au celebrat 7 ani de când sunt împreună, prin declarații publice de dragoste. Cei doi au postat o imagine care îi înfățișează împreună, realizată de fotograful Alex Gâlmeanu, iar textul postat pare o aluzie la o înțelegere intimă între cei doi:
„Al șaptelea an de noi doi. Mâna aia acolo rămâne, să știi.”, a scris Vladimir Drăghia în descrierea imaginii. „Cea mai frumoasă declarație”, a replicat Alice Cavaleru, repostând imaginea publicată inițial de soțul ei.
View this post on Instagram
De altfel, Alice Cavaleru și Vladimir Drăghia își arată deseori, reciproc, sentimentele pe care le au unul față de celălalt, dar și bucuria de a trăi în mica lor familie. Cu un an în urmă, Drăghia făcea o altă postare emoționantă în care își declara public dragostea față de partenera lui de viață. Postarea consta în imagini de la nunta lor, care a avut loc în 2018, alături de textul:
„Le voi arăta pozele astea nepoților și le voi povesti (pentru a mia oară) cât de îndrăgostit eram de Alice. Asta în timp ce se vor strâmba ca fraierii, pentru că o voi face tinând-o, în continuare, de mână”, scria actorul în vârstă de 35 de ani, care a devenit cunoscut ca înotător, dar mai ales drept câștigător al emisiunii-concurs Exatlon, difuzată de postul de televiziune Kanal D.
În prezent, el prezintă emisiunea de educație financiară Deștepți cu banii, alături de Grațiela Teohari Duban, tot la Kanal D.
Foto: Instagram