Alexia Țalavutis și soțul ei, Alex Fotea, au suferit un accident cu scuterul în timpul vacanței lor din Thailanda.
Alexia Țalavutis și soțul ei au avut parte de Sărbători de coșmar. Cei doi au plecat într-o vacanță în Thailanda, care ar fi trebuit să fie una de vis, însă situația s-a schimbat dramatic. Artista și partenerul ei s-au accidentat cu un scuter, fiind nevoie ulterior de îngrijiri medicale.
Alexia Țalavutis și Alex Fotea nu au reușit să se bucure de toată vacanța de iarnă așa cum și-ar fi dorit. Cântăreața a dezvăluit pe rețelele de socializare că au suferit un accident în timp ce mergeau cu scuterul în Thailanda. Vedeta le-a povesitit fanilor de pe internet că au căzut de pe acesta, iar Alex Fotea, director de imagine, a suferit o hemoragie internă. Cei doi au fost internați la un spital, unde și-au petrecut acolo Crăciunul și Revelionul.
„Chiar de Crăciun, pe 25 decembrie, eu și soțul meu am făcut un accident cu scuterul în Thailanda. Dintr-o banală căzătură, așa cum i-am spus noi, Alex a ajuns de urgență pe masa de operație. Hemoragie internă, 3 coaste rupte, splina sfâșiată, aer în plămâni, rinichiul sângera… și acum când scriu rândurile astea simt cum pulsul a luat-o razna, dar Slavă Domnului, acum este bine”, a scris Alexia Țalavutis pe Instagram.
Artista a povestit cum în ziua respectivă cei doi au început veseli cu un mic dejun direct pe plajă, ca mai apoi să închirieze un scuter cu care să se plimbe și să viziteze împrejurimile. Accidentul a fost mult mai grav pentru soțul Alexiei, care a fost operat de urgență.
„Șoc! Am făcut Crăciunul într-un spital cu doctori alergând în jurul nostru, făcând tot ce le-a stat în putință să îl salveze pe Alex. A durat mult să procesăm toate informațiile. Au fost niște momente… nu le doresc nimănui”, a mai spus artista.
După 11 zile cât au fost internați, Alexia Țalavutis a postat o imagine alături de Alex Fotea, în care zâmbesc amândoi, fericiți că pot pleca acasă după cele întâmplate. Totuși, vedeta a precizat că soțul ei încă se află în perioada de recuperare și nu pot zbura momentan, însă sunt optimiști că își vor reveni în scurt timp.
Foto: Instagram