Alexia și Aris Eram, surpriză inedită pentru tatăl lor de ziua lui de naștere: „La mulți ani!”

Alexia Eram și fratele ei, Aris, i-au pregătit o surpriză inedită tatălui lor de ziua lui de naștere.

Alexandre Eram, tatăl Alexiei Eram, își sărbătorește ziua de naștere, motiv pentru care creatoarea de conținut și fratele ei, Aris, i-au pregătit o surpriză inedită. Iubita lui Mario Fresh i-a ținut pe internauți la curent cu organizarea.


Alexia Eram se numără printre cele mai apreciate personalități din showbiz-ul autohton și este recunoscută drept o creatoare de conținut de succes. Ea are o comunitate impresionantă de urmăritori în mediul online, unde împărtășește în mod constant evenimentele din viața sa.

Alexia și Aris Eram, surpriză pentru tatăl lor

Pe de altă parte, tatăl și fratele fostei concurente de la Asia Express nu sunt atât de obișnuiți cu lumina reflectoarelor, preferând să rămână discreți în privința aparițiilor lor în public. Cu doar câteva ore în urmă, chiar la miezul nopții, Alexia și Aris Eram au hotărât să îi facă o surpriză plăcută tatălui lor în acest an, organizând ceva la care omul de afaceri nu se aștepta.


Mai precis, cei doi participanți la emisiunea Asia Express, difuzată pe Antena 1, i-au pregătit un tort aniversar tatălui lor și l-au surprins în cel mai frumos mod posibil.

„La mulți ani! Te iubesc!', a fost mesajul transmis de Alexia Eram, la postarea în care tatăl și fratele ei apar suflând într-o prăjitură.

sursa: Instagram

Dacă în sfera profesională Alexia Eram a cunoscut succesul, se poate spune că și viața sa personală strălucește la fel de intens. Relația sa cu Mario Fresh a început în adolescență, iar grație sentimentelor profunde dintre ei, au reușit să mențină aprinsă flacăra iubirii lor de-a lungul timpului.


Reacția Alexiei Eram, după ce s-a zvonit că s-a despărțit de Mario Fresh

Mario Fresh a stârnit o serie de discuții aprinse în social media după ce și-a șters toate fotografiile de pe Instagram, inclusiv pe cele cu iubita lui, Alexia Eram. Artistul a ținut să își motiveze însă decizia, încercând să explice gestul neașteptat.

După ce și-a șters toate fotografiile de pe contul personal de Instagram, Mario Fresh a transmis un mesaj emoționant prin care le-a mulțumit fanilor pentru susținerea pe care i-au oferit-o de-a lungul anilor și prin care i-a anunțat că s-a terminat un capitol frumos din viața lui, însă urmează noi începuturi despre care va face dezvăluiri în curând.


„Voi sunteți energia și inspiratia care mă determină să fiu mai bun în fiecare zi. Datorită vouă, îmi reamintesc de fiecare dată când urc pe scenă de ce fac ceea ce fac. Pentru zâmbete. Pentru căldură. Pentru că muzica ne apropie oricât am fi de diferiți și ne face să simțim. Fără voi, n-aș fi cunoscut niciodată bucuria reală a unui artist când piesa lui răsună din mii de alte voci. Am crescut cu voi, vă iubesc și vă datorez ceea ce trăiesc astăzi. Un capitol frumos se termină aici. Urmează noi începuturi. Stați cu mine!', a transmis Mario Fresh.

Ulterior, Alexia Eram a repostat pe Instagram Story anunțul făcut de Mario Fresh. De asemenea, artistul a dezvăluit într-un interviu faptul că ștergerea fotografiilor reprezintă un prim pas dintr-un important proiect profesional.

„Anul acesta este unul foarte special pentru mine. O să vină pe rând lucrurile și trebuie să pregătesc publicul încet. Sunt foarte multe schimbări și muzicale, dar și… nu am cum să spun. E un proiect și un plan foarte bine pus la punct. Este vorba și despre un concert foarte mare, muncim din greu la tot ce ține de proiectul acesta. Pregătim și multe alte surprize', a declarat Mario Fresh pentru Antena Stars.


Citește și:
Spitalul unde a fost operată Kate Middleton riscă o amendă de 17 milioane de lire sterline. Care este motivul

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people