Alexia Eram, dezvăluiri inedite despre viața personală și asemănările cu mama ei, Andreea Esca: „Cred că sunt mult mai sensibilă…”

Alexia Eram a recunoscut că nu s-ar vedea prezentatoare la știri precum mama ei.

Andreea Esca se poate mândri cu o carieră în televiziune de invidiat, având o experiență de peste 30 de ani. Ba mai mult, vedeta de la PRO TV este implicată în numeroase proiecte, iar de-a lungul timpului a avut o expunere constantă în spațiul public.


Vedeta este căsătorită cu Alexandre Eram și au împreună doi copii: pe Alexia și pe Aris. Alexia Eram, în vârstă de 22 de ani, a terminat de curând facultatea în Marea Britanie, iar de ceva timp activează în mediul online. Fiica Andreei Esca este creatoare de conținut și are o comunitate de sute de mii de fani pe rețele de socializare precum Instagram sau TikTok. Astfel, Alexia este printre cei mai urmăriți și apreciați creatori din social media de la noi, care de ceva timp își câștigă singură proprii bani.


Într-un interviu acordat recent, Alexia Eram a vorbit deschis despre viața ei personală, activitatea de pe social media dar și despre mama ei.

„Da, semănăm, mai ales la zâmbet. Ce nu am moștenit? Cred că sunt mult mai sensibilă… Cred că sunt prea bună cu oamenii', a declarat Alexa Eram despre Andreea Esca în interviul acordat Fanatik.

Alexia Eram a recunoscut însă că nu s-ar vedea prezentatoare la știri precum mama ei, însă nu ar exclude o posibilă colaborare cu o televiziune ca prezentatoare la o emisiune de divertisment, dar în acest moment se concentrează pe platformele sale de social media.


„Alexia Eram cred că este o tânără domnișoară care își urmează visul, care face ceea ce îi place, face content frumos pentru oamenii care o urmăresc. Încerc să fac un content frumos, dar și educativ, să zic așa, să și învețe ceva de la mine. Și, pe viitor, probabil o Alexia care o să și creeze un propriu brand. De exemplu, eu nu îmi pun atât de mult viața personală pe social media. Da, într-adevăr am o relație publică și toată lumea știe, dar nu o să plâng niciodată pe Instagram. Cred că unele chestii trebuie să le faci în intimitatea ta. Dacă ai o zi foarte proastă sau se întâmplă ceva în viața ta, că nu avem mereu zile extraordinare… nu sunt genul care să mă plâng', a mai declarat Alexia pentru sursa citată.

Citește și:
Cătălin Scărlătescu, declarații inedite despre relația cu actrița Doina Teodoru și cum s-au cunoscut

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people