Alexia Eram este apreciată de către comunitatea ei pentru sinceritatea cu care abordează diferite subiecte. Tânăra împărtășește des cu urmăritorii de pe rețelele de socializare momente din viața ei personală, dar și profesională.
Alexia Eram a fost invitată în podcast-ul găzduit de Radu Țibulcă, iar cu această ocazie a vorbit despre complexele pe care le-a avut în copilărie. Tânăra a povestit că a fost victima bullying-ului, și a dezvăluit cum a fost marcată de ceea ce i s-a întâmplat la o vârstă fragedă.
„M-a complexat chestia asta și chiar mai plâng din cauza acestui lucru. Când eram mică niște prietene, de fapt niște prietene pe care le am și acum, pentru că atunci când sunt mici, copiii sunt sadici, s-au pus într-un cerc și cântau: „Push, push grăsime! Push, push grăsime! Alexia e grasă.' Eu nu eram grasă. Eram un copil normal. După aceea am rămas cu complexul acesta că sunt grasă, cu picioarele grase. Cred că eram destul de mică când mi s-a întâmplat chestia asta și m-a marcat. Am slăbit 10 kilograme anul trecut și mă simțeam la un moment dat foarte bine în corpul meu. După aceea aveam obsesia să nu ajung să am 5 kilograme în plus. Am chestia asta de perfecțiune, care nu cred că este doar din copilărie, așa sunt eu în general perfecționistă, să rămân perfectă non-stop, să fiu țiplă', a povestit Alexia Eram.
Nu este pentru prima dată când Alexia Eram vorbește despre momentele dificile pe care le-a întâmpinat. În podcast-ul „Seencer', realizat de Laura Giurcanu, fiica Andreei Esca a mărturisit că face terapie de mai multă vreme și a povestit cât de mult a ajutat-o acest lucru.
„Eu plâng foarte des, plâng aproape în fiecare zi. Eu așa mă descarc, prin plâns. Cred că toată lumea suferă de anxietate și de stres. Trăim într-o lume haotică, dar fac terapie, oricum, o dată pe săptămână. (…) Mă ajută foarte mult. Nu trebuie să ai o problemă să faci terapie. Doar ai pe cineva acolo cu care să vorbești și în care să ai încredere. E cineva care e complet obiectiv cu sentimentele tale și cu ce ți se întâmplă și poate să-ți dea nu neapărat sfaturi, dar niște întrebări la care să răspunzi și să-ți dai seama ce faci ca să-ți rezolvi aceste probleme.'
Citește și:
Mesajul Antoniei care i-a surprins pe fanii de pe Instagram: „și eu sunt o victimă’
Foto: Arhiva ELLE