Alexia Eram a împlinit 22 de ani, iar prietenii și familia au surprins-o încă de la miezul nopții.
Alexia Eram a împlinit 22 de ani, iar tânăra a fost surprinsă chiar din primele minute. Andreea Esca i-a făcut o surpriză de proporții fiicei sale, pe care a plănuit-o cu cei mai apropiați prieteni ai ei, dar mai ales cu partenerul acesteia, Mario Fresh.
Creatoarea de conținut s-a bucurat încă din primele momente de atenția din partea celor dragi și urările călduroase cu ocazia zilei sale de naștere. Încă de seara trecută, Alexia Eram a fost surprinsă acasă de către mama ei, dar și de prietenii apropiați care i-au adus un tort de-a dreptul delicios și multe buchete de flori superbe. Vizibil emoționată, fiica Andreei Esca s-a bucurat enorm de surpriză și a postat imagini pe rețelele de socializare.
Totuși, surprizele nu s-au oprit aici. Iubitul Alexiei, Mario Fresh, a continuat seria acestora la un restaurant din Capitală, unde cei doi au ieșit la prânz. Artistul i-a pregătit un desert savuros, primit cu artificii și o lumânare roz. Tânăra s-a bucurat enorm pentru gestul făcut de iubitul ei, iar zâmbetul său larg a fost dovada că nu se aștepta la această surpriză.
Alexia Eram a primit din partea mamei sale și o urare specială, postată pe rețelele de socializare. La doar câteva zile de la aniversarea sa de 50 de ani, unde fiica ei a ținut un discurs emoționant, Andreea Esca a transmis cât este de recunoscătoare pentru fiica superbă pe care o are și cât de mult o iubește.
„Nici n-am apucat să vă mulțumesc tuturor pentru urările minunate de ziua mea, că a venit ziua Ei! Cea mai frumoasă, funny, zuză din familia noastră, pe care o iubim mult de tot! Așadar, eu simt că trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trăit până la 50 de ani. Și să mulțumesc familiei mele, prietenilor, telespectatorilor, colegilor, pentru toată magia din viața mea! Iar Alexia trebuie să știe că e iubită pentru miile de calități pe care le are, dar și pentru defecte. Pentru că toate acestea o fac adorrrrrrrrrabilă! #22 #50 #viata#magie”, a transmis vedeta de televiziune pe Facebook.
Foto: Arhiva ELLE