În ultima perioadă au circulat tot mai multe speculații conform cărora Cristina Ich și Alexandru Pițurcă s-ar fi despărțit.
Inițial, Cristina Ich a clarificat această situație pe contul personal de Instagram. Recent, partenerul ei, Alexandru Pițurcă, a făcut și el o serie de declarații pe rețelele de socializare cu privire la zvonurile potrivit cărora el și Cristina Ich ar fi pus capăt relației lor. „Nu m-am despărțit de Cristina și nici nu am de gând. Mulțumesc', a fost mesajul scris de Alexandru Pițurcă pe Instagram.
În ceea ce o privește pe Cristina Ich, ea este discretă când vine vorba de viața ei personală. Trăiește de mai mulți ani o poveste de dragoste cu Alexandru Pițurcă și au împreună un copil, pe Noah Alexandru.
Cristina Ich a fost invitată în luna martie a anului 2021 în podcast-ul Acasă la Măruță, ocazie cu care a vorbit deschis despre relația pe care o are cu partenerul ei. Ea a dezvăluit motivul pentru care nu își dorește, momentan, să se căsătorească.
„Momentan nu ne dorim să ne căsătorim. Eu nu am considerat niciodată că trebuie să iau numele bărbatului. Eu o să rămân întotdeauna Cristina Ich, chiar dacă m-aș căsători cu Alex. Nu mi-am dorit niciodată. Îl iubesc extraordinar de mult, e tatăl copilului meu. Eu niciodată nu m-am visat mireasă, n-am avut dorința asta arzătoare să mă văd mireasă. Noi locuim împreună, automat e ca o căsnicie, dar actul pentru mine, și cred că și pentru el, parcă îmi îngrădește libertatea. Ca femeie măritată trebuie să te limitezi.„
Cristina Ich a povestit că ea și Alexandru Pițurcă s-au cunoscut prin intermediul unui prieten. De asemenea, a menționat că între ei a fost vorba despre o dragoste la prima vedere și că nu este o persoană geloasă.
„Ne știam de prin oraș. Ne-a făcut cunoștință un prieten bun de-al meu, Cătălin. Eu eram într-un moment în care sufeream destul de mult și mă simțeam singură. M-am îndrăgostit pe loc de el. A fost oribil. Și mama a observat, eram schimbată. A fost dragoste la prima vedere. (…) Nu sunt geloasă. Îi las libertate', a declarat Cristina Ich în podcast-ul „Acasă la Măruță.'
Citește și:
Dana Rogoz și familia ei, vacanță de poveste în Thailanda
Foto: Arhiva ELLE, Instagram