Alexandru Ciucu a reacționat în urma declarațiilor făcute de fosta sa parteneră, Alina Sorescu.
După o relație de 12 ani, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au decis să se despartă, însă divorțul lor a fost unul tensionat, cu o luptă acerbă pentru custodia celor două fiice, Raisa și Carolina, care durează de aproape trei ani. Recent, Sorescu a adus noi acuzații în cadrul unei emisiuni de televiziune, susținând că fostul ei partener ar împiedica fetele să participe la spectacolele sale.
Declarațiile recente ale Alinei Sorescu au provocat o reacție dură din partea lui Alexandru Ciucu. Designerul a răspuns, criticând-o pe artistă și acuzând-o că se folosește de divorț pentru a atrage atenția publicului. Ciucu susține că fosta lui soție se victimizează în mod nejustificat și că afirmațiile sale sunt false, adăugând că deține dovezi care îi pot demonta declarațiile
„Nu mai pot accepta minciunile despre mine și despre copii, doar de dragul falsei victimizări și al ratingului. Pare că e mai ușor să lansezi piese și să comunici diferite mesaje comerciale folosindu-te de o situație, care ar fi trebuit să rămână în familie, dar pentru atâta lucru să inventezi și să susții lucruri complet false mi se pare inadmisibil. Se poate vedea cu ușurință din cele două filmulețe că am fost cu fetele la concertul Alinei, de Ziua Copilului, chiar dacă pentru asta a trebuit să zburăm la Timișoara. Tot pentru a fi împreună cu mama lor, le-am dus anul trecut și la concertul aniversar al lui Albano. Altceva nu mai am de comentat”, a declarat Alexandru Ciucu, potrivit click.ro.
Cu fiecare ocazie, Alina Sorescu a menționat faptul că este pregătită să lupte mai departe pentru drepturile ei și pentru liniștea emoțională a fiicelor ei. În ciuda faptului că au trecut mai bine de doi ani de când artista se află în proces de divorț cu fostul ei soț, cei doi nu au ajuns la un acord privind programul celor două fiice pe care le au împreună, Carolina și Raisa. Cântăreața a vorbit recent despre ce se întâmplă în prezent în procesul lor de separare.
„Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung într-o astfel de situație și nu aș fi dorit să se întâmple sfârșitul așa. Discuțiile s-au prelungit din cauza faptului că nu ne înțelegem pe tema programului copiilor. Eu vreau un program normal, iar el vrea o săptămână la mine și una la el. Sunt doi ani și opt luni de când suntem în această situație. Sper să se termine cât mai repede pentru că nu duce la nimic. Îmi doresc să ne găsim liniștea cu toții. Eu nu am spus când am intentat procesul, din păcate eu l-am intentat. Lucrurile între noi nu mergeau de mai demult, nu a fost ceva care s-a întâmplat din senin. Eu mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să meargă bine, dar nu poate lupta doar unul singur. Eu eram întâi și întâi mama fetelor. Ele au fost și mereu vor fi pe primul plan”, a declarat Alina Sorescu în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”
Alina Sorescu a mai dezvăluit că Alexandru Ciucu nu a fost de acord ca fiicele lor să participe la evenimentele artistei.
„S-a aflat când tatăl fetelor a intentat ordonanța prin care cerea domiciliul fetelor la el, lucru care nu s-a aprobat. S-a întâmplat de multe ori ca la concerte sau când am avut evenimente de 1 iunie să nu fie de acord să vină, deși ele își doreau. Asta e o activitate care ar trebui să presupună continuitate. Știu din povestirile lor că la multe din activitățile mele nu au venit, deși ele și-ar fi dorit. Acum, pe 13 octombrie, la Sala Palatului, voi cânta doar eu și cred că am noroc și fetele vor fi la mine. Totul e după calendar.”
foto: Arhiva ELLE