Alexandra Ungureanu și mama ei, Anca, sunt primele concurente care au fost eliminate de la Asia Express - Drumul Împăraților.
Alexandra Ungureanu și mama ei, Anca, au părăsit competiția Asia Express – Drumul Comorilor. Echipa formată din cele două este prima eliminată din sezonul 4 Asia Express.
Ziua de bilanț a etapei cu numărul doi a trimis în cadrul ediției de miercuri, 29 septembrie, în cursa ultimatum două echipe calificate automat, Anca și Alexandra Ungureanu, alături de Eliza și Cosmin Natanticu, iar o a treia echipă, formată din Mihai și Elwira Petre, a fost nominalizată de către colegii de cursă.
Aventura a început în forță miercuri seară, iar cei șase concurenți au fost provocați misiune după misiune să pregătească sau să facă rost de anumite produse, ca mai apoi să le împartă într-o zonă defavorizată – cartierul curcubeu din Kusadasi. O ultimă probă, deloc pe gustul concurenților, a fost ultima încercare de foc a cursei pentru ultima șansă. Ruleta ingredientelor le-a provocat pe vedete să deguste alimente tradiționale mai puțin comune, de la ochi și momițe de miel, la creier pane. Astfel, cele trei echipe au trebuit să învârtă roata ca mai apoi să mănânce în totalitate produsele din farfuria care se afla în dreptul săgeții.
Elwira și Mihai Petre, Eliza și Cosmin Natanticu au fost cele două echipe care s-au salvat de la eliminare și au câștigat dreptul de a continua aventura celui mai dur reality show. În schimb, pentru Alexandra și Anca, diamantul roșu din cutia securizată a stabilit soarta lor în joc, iar cele două au fost nevoite să părăsească competiția.
Alexandra Ungureanu a făcut și primele declarații cu privire la experiențele și provocările trăite la Asia Express.
„Asia Express este o experiență de care îți vine să fugi, însă în același timp îți vine să o îmbrățișezi și să o ții strâns în fiecare clipă. Aici trăiești cu tine, încercând să te descoperi prin niște situații limită în care nu ai mai fost pus niciodată. Și când simți că nu mai poți, mai poți… și încă mai poți. Rămâne regretul că nu pot să duc competiția mai departe, pentru că îmi dau seama că este irepetabilă. Dar asta este frumusețea, că am făcut parte dintr-un proiect unic de care o să îmi amintesc toată viața. Asta a fost Asia Express pentru mine, o experiență trăită cât pentru o mie de vieți în doar câteva zile”, a mărturisit emoționată Alexandra Ungureanu.
Foto: PR, Instagram