Alexandra Ungureanu este câștigătoarea „Bravo, ai stil! Celebrities”

Aseară a avut loc finala competiției "Bravo, ai stil! Celebrities", iar Alexandra Ungureanu este câștigătoarea acesteia. Ce a declarat cântăreața?

„Bravo, ai stil! Celebrities', una dintre cele mai urmărite emisiuni de fashion, a ajuns la final. Alexandra Ungureanu, Theo Rose, Andreea Tonciu, Deea Codrea, Oana Radu și Cristina Șișcanu au fost cele șase concurente care au luptat în finală pentru titlul de „Cea mai stilată celebritate din România' și un cec în valoare de 100.000 de lei.


Aseară a avut loc finala celui de-al șaselea sezon „Bravo, ai stil' , iar publicul a decis că Alexandra Ungureanu este câștigătoarea, care s-a aflat la o distanță foarte mică de Theo Rose. Alexandra a obținut un procent de 50,3%, iar Theo 49,7%. Ele au fost cele două concurente care au ajuns până în ultima etapă în marea finală.

Alexandra Ungureanu a făcut și primele declarații despre câștigarea competiției „Bravo, ai stil! Celebrities'. „Este absolut incredibil. A fost una dintre cele mai efervescente seri din viața vieților mele. M-am prins, sunt norocoasă. Eu mi-am făcut treaba până la un punct, dar fix mai departe a fost treaba, încrederea și investiția voastră în mine și iată că nu ne-am dezamăgit unii pe alții. Mă bucur că am stat acolo în față alături de Theo Rose, pe care o iubesc mult și o apreciez și m-aș fi bucurat pentru ea dacă ar fi câștigat la fel cum ea s-a bucurat pentru mine', a spus artista într-o serie de Instastories.


În finală, Alexandra Ungureanu a avut un moment artistic emoționant. Ea a cântat alături de Keo piesa „Cel mai frumos cadou.'

În cadrul unui interviu pentru revista Viva, Alexandra Ungureanu a vorbit despre provocările cu care a venit această competiție, dar și dacă s-a gândit să renunțe. „Nu m-am gândit o secundă să renunț. Dimpotrivă, pe măsură ce a trecut timpul, m-am descoperit tot mai puternică și încrezătoare în forțele mele, și a devenit și miza mea să câștig premiul mult râvnit.'

Deși pe parcursul emisiunii au existat și o serie de atacuri venite din partea câtorva colege, Alexandra nu s-a lăsat bătută, drept dovadă a ajuns câștigătoare. „Am intrat cu încredere în ceea ce propun, ca styling, dar știam că îmi va fi greu să gestionez partea de comunicare cu colegele mele, lucru care s-a văzut în primele ediții. Pe măsură ce a trecut timpul, mi-am dat seama cât m-am atașat de proiect, de echipă, cât de mult mă ambiționează să mă autodepășesc, că am ocazia să creez niște momente artistice speciale, și că, dincolo de orice, merită să ies din zona de confort pentru a arăta publicului și alte laturi ale mele', a declarat Alexandra Ungureanu pentru sursa citată.


Alexandra Ungureanu a intrat în emisiune pe 19 februarie. Ea s-a alăturat colegelor sale: Andreea Tonciu, Deea Codrea, Oana Radu, Bianca Rus, Theo Rose, Calina Dumitrecu, Raluca Tănase și Bianca Giurcanu. Roxana Nemeș, Emy Alupei și Xonia sunt alte vedete care au participat la „Bravo, ai stil! Celebrities' și care au luptat pentru marele premiu.

Citește și:
Adela Popescu a dezvăluit imagini inedite cu ea de la începutul carierei

Foto: Instagram/Dan Niculescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people