Alexandra Ungureanu a anunțat acum ceva timp că plănuiește să se mute într-o locuință nouă, dar nu a reușit încă să finalizeze amenajările, deși casa ar fi trebuit să fie gata pentru Paște, cu aproape două luni în urmă. Artista a împărtășit recent ce dificultăți a întâmpinat în ultima perioadă.
Alexandra Ungureanu, dezvăluiri despre amenajarea casei sale
Cântăreața a început amenajările cu ceva timp în urma și plănuia să se mute în perioada Paștelui. Cu toate acestea, momentul a fost amânat, întâmpinând dificultăți. De asemenea, Alexandra Ungureanu a precizat că nu s-a grăbit cu mutarea, în prezent locuind cu mama ei.
„Nu mi-am terminat apartamentul, am fost plecată. Mai e foarte puțin, sper că o să fie ultima oară când o să aud această întrebare. O să pun eu un afiș, o să dau un comunicat de presă când o să se întâmple. Ultima promisiune a fost după Paște, Paștele a fost după ceva vreme. Nu am abandonat ideea, dar nici nu mă mai preocupă. Am lucrurile acolo aranjate, mai e foarte puțin, dar pentru puținul ăla e o luptă psihică destul de mare. Călătoresc foarte mult, stau cu mama, care mă hrănește bine și corect, sunt o răsfățată', a spus Alexandra Ungureanu pentru WOWbiz.
Artista s-a gândit să renunțe la muzică
Alexandra Ungureanu admite că, la un moment dat, a fost tentată să renunțe la cariera muzicală. Cu toate acestea, artista a decis să lucreze în continuare la proiectele sale și să se dedice pasiunii ei.
„Eu în sufletul meu, am o zonă de emoție în care mă regăsesc tot timpul, doar că ea nu se mai adresează aceluiași public. Trebuie să vezi ce ai de oferit tu, ce te reprezintă ca artist, indiferent că e vorba de muzică sau alt gen de exprimare, de exemplu eu mă exprim și prin haine. Ceea ce ai tu de oferit trebuie să se muleze pe ceea ce se cere la un anumit moment. Nu am un secret, doar că îmi doresc foarte mult să funcționez în zona asta, pentru că îmi place foarte mult. Am și frustrări, am momente când cad. De câte ori am zis eu că mă las? Vai. Că mă las, că nu vreau să mai aud, că e prea mult haos, indisciplină, hazard, dar m-am convins că, totuși, dincolo de talent și de viziune, munca face 90% din proces, în orice domeniu. Trebuie să fii pur și simplu atent la ce se întâmplă în jur, să nu te închizi într-o bulă în care tu știi ce e cel mai bine și că ești cel mai tare. Nu există. Nu e nimeni de neînlocuit', a completat Alexandra Ungureanu pentru sursa citată.
Într-un interviu acordat recent, Alexandra Ungureanu a recunoscut faptul că este destul de dură la adresa propriei persoane și că se uită dintr-o perspectivă critică la unele lucruri pe care.
„Și eu să știi că sunt mare consumatoare de podcasturi din acestea cu gândire pozitivă, dezvoltare personală și toate alea. La un moment dat ți se ia. Ce pot să spun este că da, sunt dură cu mine. Este normal să fiu așa pentru că altfel nu evoluez. În același timp, știu când este momentul să-mi dau liniște și pace. Corpul meu se resimte, degeaba îmi dau pauză cu mintea dacă nu se poate fizic. Îmi reproșez că la momentul respectiv nu am făcut niște lucruri în trecut. Timpul trece și anumite lucruri sunt greu de reluat, de revenit asupra lor', a declarat Alexandra Ungureanu pentru cancan.ro.
Citește și:
Gina Pistol, anunț neașteptat cu privire la întoarcerea în televiziune: „Eu acum sunt pregătită să…’
Foto: Instagram