Alexandra Stan s-a căsătorit în secret. Vedeta este una dintre cele mai iubite artiste din România și de-a lungul anilor s-a bucurat de un succes remarcabil în carieră, atât la noi în țară, cât și pe plan internațional.
Alexandra Stan a vorbit în exclusivitate pentru Viva! despre nuntă, oferind primele detalii despre acest eveniment important din viața ei. Potrivit declarațiilor artistei, nunta a fost una intimă, iar ceremonia religioasă a avut loc la Constanța. „Cel mai mare minus este că n-am avut prietenii aproape, dar a fost o ceremonie frumoasă. Ceremonia religioasă am avut-o la Constanța, la Biserica Sf. Nicolae. Am fost cununați chiar de preotul care a cununat-o și pe sora mea, care mi-a botezat nepoții. E părintele meu duhovnic. A venit la Constanța și părintele lui duhovnic, care este călugăr și care slujește la Mănăstirea Sitaru, de aici de lângă București, și a fost o ceremonie foarte frumoasă. Am avut și cor, a fost totul ceva de vis, intim. Ne-am dorit tare mult un eveniment intim, o petrecere în familie, pe malul mării, ceva inedit.'
Anunțul că Alexandra Stan s-a căsătorit a luat pe toată lumea prin surprindere, iar asta pentru că în ultima perioadă artista și-a păstrat viața personală departe de lumina reflectoarelor. „Atunci când există iubire, respect, înțelegere, nu cred că ai de ce să aștepți. Unii oameni iau deciziile acestea mai greu, alții mai repede. Nu consider că trebuie să existe un pattern. Hotărâtă și fericită', a adăugat artista pentru sursa mai sus menționată.
Alexandra Stan a vorbit de-a lungul timpului cu sinceritate despre momentele frumoase din viața ei, dar și despre cele dificile pe care le-a întâmpinat. Artista și-a făcut de mai multe ori publică dorința de a avea un copil. Într-un interviu acordat revistei Unica, vedeta a declarat că își dorește să devină mamă și a spus și ce calități consideră că ar trebui să aibă tatăl copilului ei. „Îmi doresc mult să fiu mamă. Iar tatăl copilului trebuie să fie un om bun, calm, să ne iubească, să fie responsabil, să fie un om echilibrat; nu-mi doresc să fie un om bogat sau să aibă „calități' de genul. Să fie un om înțelegător și să mă susțină. Și să-și dorească să fim un întreg, pentru că asta înseamnă să fim o familie', a spus Alexandra Stan.
Citește și:
Răzvan Simion și Daliana Răducan, imagine inedită împreună
Foto: Instagram