Alexandra Stan a apărut în compania iubitului ei.
Alexandra Stan a păstrat până acum discreția în ceea ce privește viața ei amoroasă. Cu toate astea, artista s-a afișat recent alături de partenerul ei.
Alexandra Stan a fost surprinsă acum ceva timp în ipostaze romantice alături de un bărbat misterios. Artista și presupusul ei partener au fost fotografiați în timp ce se sărutau pe străzile din București. Este vorba despre Darcy Maxim, un antreprenor de origine belgiană, care activează în domeniul imobiliar. Acesta vinde case pe coasta Spaniei, în zonele Valencia și Alicante. Vezi imaginile AICI. Conform cancan.ro, cei doi ar fi petrecut împreună câteva zile în Costa Blanca.
De asemenea, pe rețelele de socializare, a apărut recent un video în care Alexandra Stan este în compania lui Darcy Maxim. În clip, cei doi se află la vila pe care acesta o are în Spania.
Alexandra Stan a vorbit recent cu deschidere despre viața ei personală și despre cum se raportează acum la relațiile amoroase. Artista consideră că îi este dificil să formeze o legătură cu o persoană, iar asta din cauza faptului că oamenii și-au format deja o preconcepție despre ea prin prisma carierei artistice.
„E greu să ai o relație, să-mi găsesc pe cineva. Îmi doresc, dar nu caut. Dacă e să vină, să vină. Mulți mă văd mai mult ca pe un trofeu. Am foarte puțini prieteni și e greu ca vreo persoană să ajungă să mă cunoască, așa cum ar fi normal, cu adevărat. Multă lume mă știe doar prin prisma a ceea ce fac și prin imaginea pe care o am în online. Și au prejudecăți. Ca să ajungă cineva să mă cunoască în realitate durează și trebuie să treacă mai multe probe foc, precum cele pentru a ajunge la castelul în care se află prințesa”, a spus Alexandra Stan pentru cancan.ro.
În continuare, artista a spus care ar fi calitățile pe care ar trebui să le îndeplinească viitoarea persoană alături de care să formeze un cuplu.
„În primul rând să fie sincer, să nu fie superficial. Acum e plină lumea de bărbați care au bani și cred că dacă te plimbă cu mașina și te scot la un suc e gata. Dar nu e chiar așa. E important să ai chestii în comun cu cineva, să te înțelegi bine. Dar e greu să-l întâlnești… Nu e ca și cum ies în oraș cu ideea de a cunoaște oameni.”
Alexandra Stan a mai vorbit și despre fricile pe care le resimte într-o relație.
„Există o agresivitate în rândul tinerilor de astăzi. Cred că și prin prisma muzicii care se promovează. Dar mă bucur că se vorbește despre asta și se fac campanii pe această temă. Cred că vezi mai repede semnele, că știi cu cine vorbești. E și stresul ăsta prin care treci. E important să-ți dai seama din prima că dacă un bărbat e gelos, încearcă să te manipuleze, e clar că are tendința asta, spre agresivitate”, a declarat Alexandra Stan pentru sursa citată anterior.
Foto: Instagram