Alexandra Stan, confesiuni despre viața personală și dorința de a deveni mamă: „E greu să ai o relație”

Alexandra Stan a vorbit despre viața ei personală și dorința de a avea un copil.

Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite artiste din România, care a cucerit și publicul din străinătate. Cântăreața a cunoscut succesul în industria muzicală, atât în țară, cât și în afara ei, încă din 2011, atunci când a devenit cunoscută pe scena muzicală cu hitul „Mr. Saxobeat.'


Alexandra Stan a vorbit recent cu deschidere despre viața ei personală și despre cum se raportează acum la relațiile amoroase. Artista consideră că îi este dificil să formeze o legătură cu o persoană, iar asta din cauza faptului că oamenii și-au format deja o preconcepție despre ea prin prisma carierei artistice. 

„E greu să ai o relație, să-mi găsesc pe cineva. Îmi doresc, dar nu caut. Dacă e să vină, să vină. Mulți mă văd mai mult ca pe un trofeu. Am foarte puțini prieteni și e greu ca vreo persoană să ajungă să mă cunoască, așa cum ar fi normal, cu adevărat. Multă lume mă știe doar prin prisma a ceea ce fac și prin imaginea pe care o am în online. Și au prejudecăți. Ca să ajungă cineva să mă cunoască în realitate durează și trebuie să treacă mai multe probe foc, precum cele pentru a ajunge la castelul în care se află prințesa', a spus Alexandra Stan pentru cancan.ro.


În continuare, artista a spus care ar fi calitățile pe care ar trebui să le îndeplinească viitoarea persoană alături de care să formeze un cuplu. 

„În primul rând să fie sincer, să nu fie superficial. Acum e plină lumea de bărbați care au bani și cred că dacă te plimbă cu mașina și te scot la un suc e gata. Dar nu e chiar așa. E important să ai chestii în comun cu cineva, să te înțelegi bine. Dar e greu să-l întâlnești… Nu e ca și cum ies în oraș cu ideea de a cunoaște oameni.'

În ceea ce privește dorința de a a deveni mamă, artista vrea să aibă un copil la un moment dat. 


„Sora mea mai are puțin și naște. O să fiu mătușă pentru a treia oară. O să vină și la mine, dar la momentul potrivit, cu o persoană potrivită. Într-o familie funcțională și sănătoasă, în care copilul trebuie să fie pe primul loc și important e să te înțelegi cu cel de lângă tine.'

Alexandra Stan a mai vorbit și despre fricile pe care le resimte într-o relație

„Există o agresivitate în rândul tinerilor de astăzi. Cred că și prin prisma muzicii care se promovează. Dar mă bucur că se vorbește despre asta și se fac campanii pe această temă. Cred că vezi mai repede semnele, că știi cu cine vorbești. E și stresul ăsta prin care treci. E important să-ți dai seama din prima că dacă un bărbat e gelos, încearcă să te manipuleze, e clar că are tendința asta, spre agresivitate', a declarat Alexandra Stan pentru sursa citată anterior. 


Citește și:
Premiile EMMY – toate imaginile pe care chiar merită să le vezi

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people