Alexandra Stan a făcut dezvăluiri despre divorțul brusc de Emanuel Necatu din acest an, în cadrul emisiunii Teo Show de la Kanal D. Stan s-a căsătorit în secret cu Emanuel Necatu în luna iunie, la Câmpulung Muscel, unde relația a fost oficializată într-o ceremonie emoționantă de Elena Lasconi, fosta vedetă Pro TV care este acum primărița orașului. Mai târziu, cântăreața a dezvăluit publicului căsătoria, prin intermediul unui pictorial și al unui interviu apărute în revista Viva.
Recent, au apărut știri despre divorțul celor doi. Alexandra Stan a făcut acum declarații, la Teo Show, despre mariajul cu fostul său soț, recunoscând că decizia de a se căsători a fost una grăbită și eronată.
„Nu zic că nu trebuia să fac asta, dar chiar nu cred că trebuia să fac asta, nu trebuia să ne grăbim. În primul rând, trebuia să stăm să ne cunoaștem mai bine. Ne-am cunoscut printr-o prietenă. Eu aveam nevoie de cineva care să mă ajute să trec peste anumite momente, mai ales că era o perioadă sensibilă pentru mine. Murise Hercules, motanul meu, și mă simțisem așa blocată. Venisem și de la și nu știam încotro s-o iau. Eram debusolată. M-a ajutat să mă regăsesc doar că eu am confundat ajutorul ăsta', a spus Alexandra Stan.
Alexandra Stan a făcut și declarații despre modul în care s-a ajuns la divorț atât de curând. „Cumva am încercat amândoi. A fost o perioadă în care știam amândoi că nu e OK, intraserăm amândoi într-un punct în care ne certam din orice, adică era toxic ce se întâmpla. Și știam amândoi că nu e OK, dar trăgeam amândoi cu dinții până când am ajuns cumva la concluzia asta împreună. Adică să nu crezi că a fost unul care a zis gata, iar celălalt s-a rugat. A fost o decizie comună', a explicat cântăreața.
Citește și:
Ana Baniciu, declarații despre nunta cu Edy Kovacs: „Fără Poliție, dacă se poate..’
Foto: arhiva ELLE