Alexandra Stan este o cântăreață celebră din România, în special pentru piese precum Mr. Saxobeat, Crazy și I Did It Mama. Artista este apreciată de către public pentru sinceritatea cu care a abordat diverse subiecte sau experiențe prin care a trecut de-a lungul anilor.
Alexandra Stan a făcut dezvăluiri inedite despre viața sa personală. În trecut, pe când avea 16 ani, artista a format un cuplu cu un bărbat celebru din România. Este vorba despre Dorian Popa, care a fost primul ei iubit. Cei doi se cunoșteau din perioada liceului, amândoi fiind din Constanța. „Aveam 16 ani, iar Dorian Popa din LaLa Band şi „Pariu cu viaţa' a fost primul meu iubit. El era la liceul „Eminescu', eu la „Traian', în Constanţa. Ne plăcea să ne plimbăm de mână. Cu el a fost primul meu sărut, era romantic, venea cu flori, formam un cuplu precum Usher şi Beyoncé. El de mic era supertalentat şi cânta, îi plăcea mult', a declarat Alexandra Stan pentru Click!.
Artista a menționat că avea o relație apropiată și cu mama lui Dorian Popa. „Mama lui, care era profesoară de canto, m-a iubit foarte mult. Semănăm un pic la nas, îl avem la fel. Eram copii, iar el era gagicar, avea mai multe iubite', a adăugat Alexandra Stan pentru sursa menționată.
În ceea ce îl privește pe Dorian Popa, el a confirmat că a format un cuplu cu Alexandra Stan și a declarat că între ei a fost o dragoste la prima vedere. Cu toate astea, relația lor nu a fost una de lungă durată. „E o poveste veche, de pe vremea când eram amândoi copii. Ne-am întâlnit la un bal al bobocilor, eu eram în clasa a X-a la Liceul Eminescu, ea în a IX-a la Liceul Traian, două instituţii de învăţământ apropiate din Constanţa. A fost o dragoste la prima vedere, o poveste de dragoste cu scântei. O chestie frumoasă de adolescenţi, însă nu a ţinut mai mult de o lună, ar fi fost imposibil! Amândoi am greşit şi nu am putut trece peste anumite situaţii pe care le-am întâmpinat atunci', a povestit Dorian Popa, citat de spynews.ro.
Citește și:
Îți amintești de Bianca Neagu din telenovela „Numai iubirea’? Iată cum arată și cu ce se ocupă acum
Foto: Instagram