Alexandra Dinu a vorbit într-un interviu acordat recent despre dezamăgirile din viața ei sentimentală.
Viața amoroasă a Alexandrei Dinu s-a aflat mereu în atenția presei, în special a celei din România. Fosta jurată a show-ului Românii au talent a format în trecut un cuplu cu fotbalistul Adrian Mutu. Cei doi au fost căsătoriți între 2001 și 2003 și au împreună un băiat, pe nume Mario, care acum are 20 ani. Ulterior, actrița a avut o relație cu bancherul italian Carlo Cancellieri, care a cerut–o în căsătorie, însă cei doi s-au despărțit în 2007 înainte de a face pasul cel mare.
Relația pe care Alexandra Dinu o avea cu regizorul și actorul american Jeffrey Greenstein s-a încheiat în 2021 după câțiva ani buni în care au format un cuplu. Deși au fost destul de rezervați cu privire la viața lor de cuplu și nu au apărut decât foarte rar împreună, mulți se așteptau ca relația să dureze, cei doi părând foarte îndrăgostiți.
Alexandra Dinu a vorbit într-un interviu acordat recent despre dezamăgirile din viața ei sentimentală și cum a reușit să le depășească.
„Am învățat că nimeni nu este perfect și că, atunci când iubim, trebuie să avem toleranță și înțelegere pentru cel de lângă noi. Când ajungi să îi iubești și defectele, atunci e vorba despre dragoste. Am înțeles că nu poți schimba oamenii și că nici nu trebuie să încerci să o faci… nu e corect și nici nu vei avea succes în asta. Am învățat că iubirea înseamnă, în primul rând, admirație și respect pentru celălalt și, cel mai important, iubirea nu e posesie. Cât despre dezamăgiri… nu e nimic întâmplător. Nici oamenii. Nici iubirea. Și nici dezamăgirile. Fiecare îţi oferă amintiri sau lecţii. Fiecare îţi oferă fericire sau dezamăgiri. Fiecare lecţie te duce mai aproape de acei oameni pe care îi vei putea aprecia la adevărata lor valoare şi care te vor aprecia, la rândul lor, atât cât meriţi să fii apreciată şi iubită”, a declarat Alexandra Dinu în interviul acordat publicației VIVA!.
Actrița a subliniat faptul că nu regretă nimic din ceea ce a trăit și că a înțeles că fiecare moment din viața ei a avut o semnificație aparte.
„Nu e nimic întâmplător. Viaţa are metodele ei pentru a ne face să fim oameni frumoşi, responsabili şi iubitori. Trebuie doar să avem încredere că dezamăgirile pe care le trăim şi oamenii care ne rănesc ne vor conduce într-o zi către acei oameni care vor rămâne în viața noastră. Când mă uit la viața mea, la trecut, prezent, îmi dau seama că totul, absolut totul, a avut o semnificație, un sens, o lecție… Consider că și experiențele mai dificile, mai nefericite sunt tot o ‘binecuvântare deghizată’. Așa îmi place să le numesc. (zâmbește)”, a mai declarat ea pentru sursa citată.
Alexandra Dinu se ocupă de creșterea fiului ei, Mario, din mariajul cu fotbalistul Adrian Mutu. Tânărul are acum 20 de ani și a trecut prin momente dificile, precum un accident, în urma căruia a fost internat în spital cu răni ușoare. Alexandra Dinu a dezvăluit că încearcă să comunice cât mai deschis și mai empatic cu fiul ei, deși a recunoscut că nu este ușor de gestionat o relație cu un tânăr adolescent.
„E mai greu de gestionat relația cu un tânăr adolescent, însă încerc să mă gândesc că am trecut și eu pe acolo și încerc să înțeleg chiar și lucrurile care îmi sunt mai greu de înțeles. N-aș fi o mamă dacă n-aș da sfaturi și cred că e normal să-mi spun părerea cu privire la învățat, la sport, atunci când îmi cere părerea mai ales, că dacă nu e dorită părerea, e mai greu să ți-o exprimi”, a mărturisit fosta soție a lui Adrian Mutu pentru Antena Stars.
Foto: Arhiva ELLE