Alexandra Daddario este însărcinată cu primul copil împreună cu soțul ei, Andrew Form.
Alexandra Daddario este însărcinată! Actrița în vârstă de 38 de ani și soțul ei, Andrew Form, în vârstă de 55 de ani, așteaptă primul lor copil împreună, după aproape patru ani de relație, după cum a anunțat recent revista Vogue.
Revista Vogue a dezvăluit că Alexandra Daddario și-a ținut sarcina secretă timp de șase luni. Publicația a făcut anunțul pe Instagram, împreună cu mai multe fotografii cu vedeta din The White Lotus atingându-și burtica de gravidă.
Alexandra Daddario și soțul ei, care este producător de televiziune și film, s-au căsătorit în iunie 2022. Andrew Form a fost anterior căsătorit cu actrița americano-braziliană Jordana Brewster, cu care are doi copii, Rowan și Julian. Actrița a declarat pentru publicație că este „încântată” să fie însărcinată, adăugând că a experimentat anterior o pierdere de sarcină. „Ei bine, am fost însărcinată”, a spus ea, adăugând: „Am avut o pierdere”.
„Este un proces lung și complicat, așa că nu vreau să intru în prea multe detalii”, a continuat ea. „Aceste tipuri de pierderi și traume sunt foarte greu de explicat dacă nu ai trecut prin ele. Mă simt foarte aproape de toate femeile care au trecut prin astfel de experiențe într-un mod pe care nu l-am înțeles pe deplin înainte. Este foarte, foarte dureros”.
Pe 13 mai 2021, Alexandra Daddario a făcut publică relația de cuplu prin postarea unei fotografii alb-negru pe Instagram. Mai târziu în acel an, o sursă a confirmat pentru PEOPLE că actrița și Andrew Form erau logodiți.
La aproximativ șase luni după ce s-au logodit, Alexandra Daddario și Andrew Form și-au spus „Da” în New Orleans. Potrivit Vogue, ceremonia a avut loc la Preservation Hall, iar cei doi copii ai lui Form i-au fost cavaleri de onoare și purtători de inel. Oaspeții au urmat apoi o paradă pe străzile orașului până la recepție, la Bar Marilou.
Alexandra Daddario și Andrew Form s-au întâlnit întâmplător în timpul pandemiei de COVID-19, când s-au ciocnit pe stradă în New York. Actrița și-a împărtășit fericirea pe Instagram, scriind: „Omul absolut cel mai minunat, te ocupi de prostii, pierderi, viață, dificultăți, oameni, cu grație și compasiune”. Ea a adăugat că Form a luat „cele mai rele momente” din viața ei și le-a transformat în ceva mai bun.
Mai târziu, ea a împărtășit cu PEOPLE: „Mă simt foarte împăcată cu el și foarte fericită, și mă simt foarte norocoasă”.
Actrița a dezvăluit pentru Vogue cum s-a aflat de sarcina ei. Colegi de pe platou și-au dat seama rapid că era însărcinată deoarece avea grețuri matinale severe. „Eram pe platou și vomitam și aveam scene de sărut cu colegii mei imediat după. Până în a cincea săptămână, am zis: „Nu am cum să mai ascund asta”, a spus Alexandra Daddario.
Actrița a recunoscut, oricum, că nu făcea cea mai bună treabă în a ascunde sacrina. Când cineva a întrebat dacă vrea un sandviș cu curcan, Daddario le-a spus colegilor că nu poate mânca mezeluri. Colegul ei, Ben Feldman, a întrebat dacă este însărcinată. Când ea a încercat să fie nepăsătoare în legătură cu asta, el a răspuns: „Păi, de ce anunți că nu mănânci mezeluri?”
Foto: Instagram