Alex Rodriguez demonstrează încă o dată că este partenerul perfect pentru Jennifer Lopez

Alex Rodriguez demonstrează încă o dată că este cel mai înfocat fan al lui Jennifer Lopez!

Jennifer Lopez, în vârstă de 49 de ani, a decis să împărtășească cu fanii mai multe secvențe din timpul turneului Its My Party, pe care îl susține în această perioadă.


Deși ne-am obișnuit cu imaginile în care Lopez arată fabulos și este extrem de fericită, de această dată, prin intermediul unui video încărcat pe canalul ei de Youtube, am avut ocazia să descoperim o altă față a lui Lopez, mai vulnerabilă și nemulțumită de modul în care s-a desfășurat unul dintre concerte.

„A fost un show foarte greu pentru mine', îi spune ea lui Alex Rodriguez, după ce unul dintre concerte nu s-a desfășurat așa cum trebuia, explicând că s-a lovit la față și a început să sângereze în timp ce era pe scenă.


„Este cel mai bun show pe care l-am văzut până acum', îi spune A-Rod. „Ați fost extraordinari. Și ai arătat de ce ești o campioană, baby. Ai fost jos și ai reușit să te ridici și ai avut cel mai bun show„.

Aproape plângând, Lopez apare în video explicând că „Nu sunt mulțumită de mine însămi'.

„Nu ai văzut cât de grozavă ești. Chiar nu ai nici cea mai mică idee', îi spune logodnicul ei. „Baby, nimeni nu se uită la pași. Oamenii se uită la cât de frumoasă ești și cât de grozav cânți
„.


Poți vedea și tu aceste momente emoționale în clipul de mai jos.

Citește și:
Fiica lui Jennifer Lopez, în vârstă de 11 ani, și-a însoțit mama pe scenă pentru un duet emoționant

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people