Alex Delea, câștigătorul Survivor România 2022, a dezvăluit cum se înțelege, de fapt, cu Elena Chiriac.
Alex Delea și Elena Chiriac au participat la Survivor România 2022. Cei doi au ajuns până în finala competiției din Republica Dominicană, tânărul fiind cel care a reușit să cucerească marele titlu, dar și cecul în valoare de 100.000 de euro.
De-a lungul timpului au apărut tot felul de presupuneri din partea fanilor cu privire la o eventuală relație între Alex Delea și Elena Chiriac, cei doi fiind surprinși împreună în mai multe ipostaze, părând apropiați.
Deși cei doi nu au făcut destul de multe declarații cu privire la acest subiect, într-un interviu recent, Alex Delea a vorbit despre Elena Chiriac și a dezvăluit cum se înțelege, de fapt, cu ea. Acesta a avut de spus cuvinte de laudă la adresa finalistei de la Survivor România, iar mărturisirile sale au surprins pe toată lumea.
„Avem o relație foarte bună! E frumoasă, mă, e frumoasă! (…) Pentru mine, dacă e frumoasă, simt și la nivel fizic. (…) Ne-am așezat la o masă, ne-am așezat la mai multe mese, „Băi, Elena, ce mai faci, cum mai ești?”. La fel și ea m-a întrebat: „Ce mai faci?”, zic „Bine, dacă tu faci bine, hai să facem bine în continuare!”, a povestit Alex Delea pentru cancan.ro.
De asemenea, Alex Delea a mai vorbit și despre diferența de vârstă de șase ani între el și fosta concurentă de la Survivor România. Câștigătorul competiției din Republica Dominicană a mai dezvăluit și care sunt, din perspectiva lui, calitățile pe care le are Elena Chiriac.
„Când stau cu ea, nu simt deloc. E foarte matură. Vorbisem zilele trecute cu ea și i-am zis: „Băi, tu ai 20 de ani, eu uitasem!”. (…) E frumoasă, e deșteaptă…”, a mai declarat Alex Delea pentru sursa menționată anterior.
Foto Instagram