Al Pacino și iubita sa, Noor Alfallah, au ajuns la un acord cu privire la custodia fiului lor

Al Pacino și iubita sa, Noor Alfallah, au devenit părinții unui băiețel în luna iunie.

Al Pacino și iubita sa, Noor Alfallah, au ajuns la un acord cu privire la custodia fiului lor

Potrivit Page Six, Al Pacino, în vârstă de 83 de ani, și iubita sa, Noor Alfallah, în vârstă de 29 de ani, au ajuns la un acord în ceea ce privește custodia fiului lor, Roman, programul de vizite, dar și pensia alimentară. Chiar dacă detaliile acestei înțelegeri nu au fost dezvăluite încă, se pare că actorul a fost de acord să plătească onorariile avocaților lui Noor.

La începutul lunii septembrie, Noor Alfallah a cerut custodia deplină a fiului lor în vârstă de patru luni, dorindu-și însă ca Al Pacino să aibă drepturi de „vizită rezonabile”. De asemenea, aceasta ar fi vrut și ca actorul să aibă dreptul de a interveni în deciziile majore, cum ar fi chestiunile legate de sănătate sau educație.

Așa cum era de așteptat, cererea de custodie i-a făcut pe fanii lui Al Pacino să creadă că el și Noor Alfallah nu mai formează un cuplu, însă un reprezentat al actorului a infirmat aceste zvonuri.

„Al și Noor au lucrat împreună cu succes și au ajuns la acorduri comune în ceea ce privește copilul lor, Roman. Ei sunt încă împreună”, a declarat acesta pentru Page Six.

Pacino și Alfallah au avut o legătură romantică din aprilie 2022 și și-au întâmpinat fiul pe 6 iunie la spitalul Cedar’s Sinai din Los Angeles. Al Pacino este deja tată a trei copii cu alte două femei: el împarte cu Beverly D’Angelo gemenii Olivia Pacino și Anton James Pacino, în vârstă de 22 de ani, și pe Julie Pacino, în vârstă de 33 de ani, cu Jan Tarrant.

Recent, o sursă apropiată a vorbit despre relația celor doi, subliniind faptul că Noor Alfallah nu se întâlnește cu celebrul actor datorită situației sale financiare.

„Ea își dorește de ani de zile să aibă un copil, iar Al nu ar putea fi mai fericit. O iubește pe Noor și sentimentul este reciproc. Nu numai că Noor provine dintr-o familie extrem de bogată, dar a și muncit pentru a-și obține propria avere”, a declarat sursa pentru DailyMail.com.

Citește și:
Jennifer Lopez și Ben Affleck au fost surprinși sărutându-se într-un moment romantic rar

Foto: Profimedia, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people