Emoții mari, aseară, când a urmat proba decisivă a celei de-a doua etape.
Power Couple România – La bine și la greu, cea mai incitantă competiție a cuplurilor, prezentată de Dani Oțil, aduce la Antena 1 experiența unică trăită de nouă perechi de vedete față-n față cu cele mai inedite încercări. Fie că e vorba despre cupluri care au în spate căsnicii îndelungate sau concurenți care au devenit parteneri de viață mai recent, cu toții vor fi gata să demonstreze că au atuurile necesare pentru a câștiga titlul de primul Power Couple din România.
Filmată în Malta, producția de anvergură a Antenei 1, realizată după un format internațional de succes, este un concurs de tip reality show, care dezvăluie cum funcționează relațiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu. Cuplurile se vor confrunta cu teste extreme sau situații comice care vor scoate la iveală cât de bine se cunosc cu adevărat partenerii, câtă încredere au, de fapt, unul în celălalt și care sunt punctele tari ale relației lor, dar mai ales cele vulnerabile.
Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, soții Gabriela și Cristi Iacob, Lino Golden și logodnica lui, Delia, CRBL și soția lui, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu sunt cele 9 perechi care vor trece prin situații incredibile în cea mai incitantă competiție a cuplurilor.
De la obstacole care le vor cere concurenților să-și înfrunte cele mai mari temeri, la provocări în care umorul va fi unul dintre ingredientele salvatoare, mixul uimitor de probe va purta cuplurile printr-un roller coaster al celor mai intense trăiri. Perechile se vor lupta pentru primul trofeu Power Couple România confruntându-se cu seturi de câte trei provocări: proba pentru femei, cea pentru bărbați și proba decisivă – de cuplu. Înainte de fiecare probă, unul dintre partenerii relației va investi o sumă de bani în capacitatea celuilalt de a reuși. Dacă partenerul duce proba la bun sfârșit, cei doi câștigă suma de bani pusă în joc. Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiți, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale și cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi.
La finalul zilei precedente, soții Iacob au fost propuși spre eliminare, proba decisivă având loc aseară. Partenerii și-au dat întâlnire pe un teren aparent familiar – bucătăria. Doar că, de data aceasta, vorbim despre o bucătărie cu susul în jos. Proba cuplurilor a adus unele dintre cele mai hilare momente de la Power Couple România, dar hohotele de râs s-au amestecat și cu lacrimi și momente dificile pentru unele dintre concurente.
„Nu mi-a plăcut deloc să stau cu capul în jos. N-ai idee ce frică mi-a fost! A fost o emoție foarte puternică. De-asta am și plâns”, i-a mărturisit Eliza soțului ei, Cosmin Natanticu, după momentul critic prin care a trecut. Nici pentru Ana, soția lui Tudor Ionescu, ipostaza din bucătăria răsturnată nu a fost una la care să se adapteze cu ușurință. „Nu-mi mai simțeam picioarele”, a dezvăluit Ana.
Eliza și Cosmin Natanticu au fost cei care s-au oferit să fie primii la această probă și au pornit destul de încrezători în propriile puteri. Faptul că au făcut primii proba s-a dovedit a fi un dezavantaj, deoarece timpul înregistrat de ei a fost cel mai mare, astfel că, alături de cuplul format din Cristi și Gabriela Iacob, au fost propuși spre eliminare.
Ajunși înapoi în vila din Malta, concurenții au avut de luat una dintre cele mai grele decizii ale competiției. Cuplurile au fost nevoite din nou să nominalizeze cuplul pe care și-l doresc să rămână, dar și cuplul care a trebuit să plece acasă.
Deciziile au fost luate cu multă greutate și cu lacrimi din partea tuturor, iar după ce Daiana Anghel și Sorin, Tudor și Anamaria, Oana Matache și Radu au votat pentru salvarea familiei Natanticu, Delia și Lino Golden au votat, de asemenea, tot pentru salvarea lor.
„Patru voturi din șase posibile! Dragii mei, considerați-vă neeliminați, decât conform regulamentului. Sufletește nu ați fost eliminați!”, a spus Dani Oțil soților Iacob, cu multă tristețe.
La testimonial, Cristi și Gabriela Iacob au fost foarte emoționați și foarte recunoscători pentru tot ce au trăit alături de colegi.
„E frumos să descoperi că nu ești singur pe planetă. Că mai sunt oameni și că oamenii încă își mai folosesc sufletul! Când vezi în stare pură cu sufletele rupte în două, au fost rupte în două, de o parte unii, de o parte alții. Nu a contat nici măcar votul sau numărătoarea voturilor, asta e o prostie. Faptul că niște oameni au ținut așa de tare la noi, asta contează mai mult decât orice. Adică nu e o pierdere, e un câștig. E o pierdere în aparență a unor probe, dar un câștig enorm, uman vorbind. Și asta cred că contează mai mult decât orice premiu pe lumea asta!”, au spus Cristi și Gabriela Iacob.
Foto: PR