Într-o înregistrare video tulburătoare, Angelina Jolie poate fi văzută cum se grăbește să ajungă la adăpost în mijlocul unei mulțimi îngrozite din orașul Lviv. Vedeta, în vârstă de 46 de ani, a fost martora efectelor terifiante ale invaziei ruse în Ucraina în timpul vizitei sale.
Angelina Jolie, dusă la un adăpost în Ucraina
În weekend, câștigătoarea premiului Oscar a fost nevoită să se adăpostească, în timp ce sirenele de raid aerian au început să sune în tot orașul. Într-o înregistrare video a incidentului, Angelina este văzută cum se grăbește să iasă dintr-o clădire, să coboare pe o scară și să meargă într-o locație deschisă aflată la sute de metri distanță de locul în care trebuia să se refugieze.
În imaginile apărute în mediul online, grupul cu care se afla actrița pare în stare de șoc, în timp ce căuta adăpost cât mai rapid. La un moment dat, o cunoștință a vedetei s-a întors către camera de filmat și a implorat să nu mai înregistreze momentul de groază.
„Vă implor, gata!', a spus aceasta.
Din fericire, până la finalul videoclipului, Angelina pare să fie calmă și liniștită, în timp ce face cu mâna spre cameră și mai târziu poate fi auzită spunându-le fanilor din apropiere că este bine. Vedeta nu a pățit nimic și a ajuns la adăpost în siguranță.
Vedeta vizitează spitalele și familiile afectate de război
Angelina se află în Lviv pentru a vizita spitale și pentru a se întâlni cu copiii afectați de invazie, ceea ce nu este o surpriză, deoarece vedeta de la Hollywood este, de asemenea, ambasador special al Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați. Mai devreme în cursul zilei, înainte de declanșarea sirenelor de raid aerian, Angelina a fost văzută în oraș cumpărând o băutură la o cafenea locală și discutând cu localnicii.
Luna trecută, actrița și-a anunțat fanii prin intermediul Instagram că a aterizat în Yemen pentru a oferi sprijin populației țării, spunându-le celor care o urmăresc că localnicii au nevoie de ajutor la fel ca și ucrainenii.
„În timp ce continuăm să urmărim ororile care se desfășoară în Ucraina și cerem încetarea imediată a conflictului și accesul umanitar, sunt aici, în Yemen, pentru a sprijini oamenii care, de asemenea, au nevoie disperată de pace.', a transmis Jolie.
Citește și:
Imaginea cu care Cristiano Ronaldo a emoționat o lume întreagă! Cum apare alături de fiica lui, la scurt timp după ce fratele geamăn al micuței a murit
FOTO: Arhivă ELLE