Adrian Nartea, dezvăluiri despre cum i s-a schimbat viața după ce a fost diagnosticat cu o tumoră intra-craniană

Actorul Adi Nartea s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, acesta fiind diagnosticat cu o tumoră care l-a determinat să treacă prin două intervenții chirurgicale.

Actorul Adi Nartea s-a confruntat cu grave probleme de sănătate cu ani în urmă, atunci când i-a fost depistată o tumoră de dimensiuni considerabile în craniu. În urmă cu aproximativ 6 ani, actorul din serialul Vlad a descoperit că are o tumoră și a fost la un pas de moarte, dezvăluind că cea mai emoționantă amintire de atunci este cu fiica lui, care l-a vizitat în spitalul în care era internat.


Adrian Nartea a povestit că tumora i-a fost diagnosticată în urma unor simptome ciudate, însă la îndemnul mamei sale, s-a supus unei investigații imagistice RMN și a descoperit care este diagnosticul corect.

„Au fost momente grele. Am avut și experiență din asta mai mistică. Dar cel mai important lucru este că au venit la mine soția, Alina, și Mara, care avea 2 ani atunci, și în momentul în care am văzut-o…. m-a umplut cu totul. Cea mică se uita la mine și nu avea nicio treabă. Aveam capul cât banița. Ne-am jucat în continuare, a înțeles. Abia după vreo săptămână s-a uitat la mine și a întrebat dacă mă doare. Acela a fost un moment… și acum dacă stau să mă gândesc, încep să plâng', și-a amintit Adrian Nartea.

În ceea ce privește modul în care a aflat cu ce problemă de sănătate se confrunta, actorul a povestit pe larg în urmă cu ceva timp în emisiunea lui Cătălin Măruță.


„Aveam urechea stângă înfundată, efectiv, și nu știam de ce. Făceam aerosoli și ORL-iștii spuneau că am urechea înfundată pentru că am deviație de sept. Mai erau niște simptome, când mergeam la dentist și stăteam cu gura deschisă foarte mult, când o închideam, mă furnica foarte tare pe dedesubt, pe partea stângă, în interior.', declara el în emisiune.

Mama lui a fost cea care i-a dat vestea după ce actorul a decis să se supună unei investigații imagistice RMN .

„Tot mama mi-a trimis după câteva zile un mail în care îmi spunea că au găsit o formațiune care e intra-craniană, să nu-mi fac probleme, să stau liniștit. Mie nu-mi venea să cred. De ce nu m-a sunat, de ce mi-a trimis mail. Probabil a vrut să evite conversația. Am înțeles că am o tumoare în cap, în spatele ochiului. (…) Am început să sun și să merg la neurologi, neurochirurgi, am consultat vreo patru. A început un periplu ca să-mi dau seama ce era de făcut. Tumoarea era mare, lungime 4 cm, lățime 3 cm, grosime vreo 1 și ceva 2 cm, mare, foarte mare.', a povestit Adrian Nartea.

În cele din urmă, acesta a aflat că formațiunea din craniul său „se numește schwanom de trigemen. Este o tumoare care crește pe teaca nervilor, ca o aluniță, dar pe interior. Sunt mulți oameni care au genul ăsta de tumori care cresc și se opresc. Unele nu se opresc din creștere. Asta s-a întâmplat la mine. A fost o creștere lentă. Doctorii mi-au spus că era o chestiune de 6, 7, 8 luni până să mi se întâmple ceva neurologic, să cad efectiv pe stradă.'


Consecințele unei probleme de tipul celei cu care Adi Nartea s-a confruntat pot fi, însă, deosebit de grave: „Ea a intrat 3 cm jumate în cutia craniană, împingea emisfera stângă în sus', a mărturisit acesta. De aceea, el a mers în Franța, la Lyon, pentru a îndepărta chirurgical formațiunea.

Ulterior, Adi Nartea s-a confruntat cu două intervenții chirurgicale.

„Prima operație a durat undeva la 6 ore sau 7. După am stat 7 zile în spital. (…) N-au reușit să scoată toată tumoarea, pentru că era foarte solidă pe alocuri. Profesorul a zis că nu riscă, pentru că era aproape de o zonă nobilă. În momentul în care a intentat să tragă de ea, am intrat în fibrilații pe masa de operație'.


Citește și:
George Burcea a revenit în România, după câteva luni locuite în SUA: „Am vrut foarte tare să văd copiii’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people