Scriitoarea si editoarea Adina Keneres e un personaj nu tocmai incadrabil in tipare. Este o doamna gratioasa, dar dintr-o bucata, care nu ezita sa-ti spuna raspicat ce gindeste. Are o eleganta innascuta, dar de cite ori am vizitat-o in biroul ei de la Editura Compania, nu cred ca am gasit-o imbracata altfel decit in blugi si tricouri sau bluze largi. Se afla in posesia unei inteligente ascutite ca un brici si a unei culturi temeinice, dar nu mi-a dat niciodata motive s-o cataloghez drept elitista. Cind vorbeste, isi tine capul sus, semet, dar te gratuleaza generos cu un zimbet cald si o privire care pare sa rida mereu. Cu toate acestea, personajul acestui articol nu este un om al contrastelor, ci o persoana aflata intr-o admirabila armonie cu ea insasi. Desi, dupa cum veti vedea, viata nu i-a oferit intotdeauna doar flori si bomboane.
Se poate spune ca Adina Keneres s-a nascut intr-o familie cu probleme. Cu problemele specifice epocii, adica. Dinspre partea tatalui, familia de prin partile Mehedintilor era una de oameni gospodari, cu niscaiva case, mosie, fabricute, adica tot ce insemna un bun motiv pentru a fi considerati chiaburi, a nationaliza totul in forta si a-i muta in Baragan. Copiii familiei (printre care si tatal Adinei) au reusit cu mare greutate sa-si finalizeze studiile. „Oricum, la mare lucru nu i-au folosit, pentru ca in foarte scurt timp a devenit dusman al poporului si nu a avut voie sa lucreze in orase mari', povesteste Adina Keneres. „A trebuit sa aleaga, impreuna cu maica-mea, un santier – doar acolo se putea duce. si a luat-o de la sant, el fiind, totusi, absolvent al Academiei Comerciale.' Cit dinspre partea mamei, e vorba despre o familie de preoti de zece generatii, asa ca aici „toata lumea a avut de suferit de raul popii – alt pacat! –, drept urmare, mama n-a putut face decit functionariat, si inca de cel mic, jos, sa nu fie nimeni deranjat, sa nu se stie nimic, sa nu-i cada familiei nimic in cap'.
Mai tirziu, cind fetita celor doi dusmani ai poporului a implinit sapte ani, pentru a o putea da la o scoala decenta, tatal a trebuit sa faca cerere de inscriere in partid. „Faptul ca tata a trebuit sa se inscrie in partid a fost o drama dincolo de orice imaginatie', isi aminteste Adina Keneres. „Eu una cred ca nu mi-a iertat-o pina in ziua de azi! Nu avem relatii prea bune, deoarece mama a murit cind eu aveam doisprezece ani, tata s-a recasatorit si in casa atmosfera a devenit singeroasa. Dar, dincolo de asta, cred ca din pornire, relatia noastra matura a fost viciata de faptul ca el a trebuit sa-si calce pe inima pentru ca eu sa stiu sa citesc si sa nu fiu marginalizata.'
De altfel, desi presiunea inscrierii in partid era foarte mare, au fost necesare multe cereri, urmate de anchete in care de fiecare data cineva isi mai amintea de cite un amanunt, de cite un joagar nepomenit in autobiografie si atunci totul trebuia reluat de la capat. Umilinta trebuia sa fie totala. O intreb daca, dupa ‘89, familia si-a recuperat averile pentru care a suferit atit. Evident, s-a recuperat foarte putin, desi copiii si-au facut datoria si au trecut prin procesele de rigoare. „Iar acel putin care s-a recuperat nu poate fi ingrijit, pentru ca noi sintem aici, tata a imbatrinit si nu poate sa faca pe vataful la tara, deci viata lui e destul de trista, pentru ca nu se poate impaca cu ideea pierderii definitive, e inca incrincenat...'
Cu toate aceste istorii de familie nu tocmai roz, copilul primeste educatia cuvenita: multa muzica, pian, limbi straine. Cum stiu ca Adina Keneres se va indrepta spre literatura, sint curioasa de cind si-a descoperit aceasta pasiune. „Cred ca dupa ce a disparut mama – acolo s-ar putea sa fi fost o rascruce. De citit citeam si inainte, ca tot omul, dar sensul gestului si interesul pentru a face ceva cu el cred ca atunci s-a nascut. Asta nu m-a impiedicat sa fiu la fel de serioasa in liceu la matematica si la fizica, si pe urma sa ma hotarasc cu mare greutate sa ma duc la sectia umanista in loc de aia de real.'
Imi marturiseste ca a optat pentru engleza si hindi… pentru ca voia sa citeasca Upanisadele in original. „Am biruit in parte, nu cu totul, ca sint niste cantitati monumentale, care presupun abilitati mult prea complexe, pe care nu le capeti in patru ani de scoala. Dar, de bine, de rau, am facut cunostinta cu lumea aia.'