Încă de la aflarea veștii că Prințul Harry s-a angajat – și are nu unul, ci două job-uri- , au apărut numeroase zvonuri cu privire la motivele care l-au determinat să facă acest pas. Bineînțeles, cele mai multe zvonuri au pus această acțiune pe seama problemelor financiare cu care s-ar confrunta Harry & Meghan după ce au părăsit familia regală britanică.
Jonathan Shalit, unul dintre cei mai cunoscuți manageri de vedete din Marea Britanie, a acordat un interviu publicației The Telegraph, și a vorbit despre motivul care l-a determinat pe Prințul Harry să se angajeze.
„Pentru ca Harry să țină pasul cu soția lui, trebui să-și găsească propria identitate și să își facă un renume și acesta este doar începutul. El nu are nevoie de celebritate. Când ești membru al unei familii regale, ești cea mai mare vedetă din lume. Însă acest job este ceea ce îi oferă lui Harry ocazia de a deveni cu adevărat relevant', a declarat Shalit.
Al doilea job al prințului Harry tocmai ce a fost anunțat, la doar o zi după ce acesta anunțase că va lucra ca chief impact officer la un startup de wellness din San Francisco. Se pare că prințul este foarte ocupat deja și ofertele și proiectele nu întârzie să apară. CNN a fost prima instituție de presă care a arătat că Harry va face parte dintr-o comisie a Institutului Aspen, o inițiativă nonprofit care promovează valorile unui tip de leadership dedicat idealurilor societății moderne.
Al doilea job al prințului Harry va fi să lucreze, în cadrul organizației, la elaborarea, pe parcursul a șase luni, a unui studiu privind gradul de dezinformare și de informare falsă în cadrul populației din America. Aceasta va lucra alături de membri proeminenți ai comisiei precum jurnalista Katie Couric, expertul în securitate cibernetică Chris Krebs și președintele Colour of Change, o organizație nonprofit dedicată promovării drepturilor civile, Rashad Robinson.
Se pare că al doilea job îl pasionează pe prinț, dat fiind că obiectul muncii sale este unul de care a fost interesat mereu. „Cum am mai spus, experiența lumii digitale de azi ne-a inundat cu o avalanșă de informații false, afectându-ne capacitățile individuale, dar și pe cele pe care le avem ca societate, de a gândi clar și de a înțelege cu adevărat lumea în care trăim. Este credința mea că aceasta este o chestiune umanitară și, ca atare, cere răspunsuri din toate părțile, de la vocile celor care fac advocacy, membri ai presei, cercetători academici, guvern și societate civilă. Sunt nerăbdător să mă alătur comisiei Aspen și de-abia aștept să lucrez la o abordare orientată spre soluții pentru rezolvarea acestei crize a informațiilor', a declarat Harry într-un comunicat.
Anunțul despre al doilea job al prințului Harry vine după ce a acesta a dezvăluit, în controversatul interviu cu Oprah Winfrey, că nu a mai obținut bani de la casa regală după ce a părăsit-o și că a trăit alături de soția sa, Meghan Markle, din moștenirea primită de la mama sa, prințesa Diana.
Citește și:
De ce refuză Prințul Charles și Prințul William să vorbească cu Meghan Markle?
Foto: Arhiva Revistei ELLE