Încă de la anunțul știrii că Jennifer Lopez și Alex Rodriguez s-au despărțit, toată lumea s-a întrebat care este motivul acestei decizii.
Încă de la anunțul știrii că Jennifer Lopez și Alex Rodriguez s-au despărțit, toată lumea s-a întrebat care este, de fapt, motivul acestei decizii radicale luate de cei doi.
O sursă a dezvăluit pentru publicația People că Jennifer Lopez a fost cea care a decis să anuleze logodna și să pună capăt relației cu Alex Rodriguez, povestind și despre motivul care a determinat-o pe vedetă să ia această decizie.
„Ea a insistat să se despartă. Existau mult prea multe probleme nerezolvate”, a declarat pentru People o prietenă apropiată a lui Lopez care se află alături de aceasta în Republica Dominicană unde Jennifer filmează comedia Shotgun Wedding. „Ea nu mai poate avea încredere completă în Rodriguez. Nu se mai simțea deloc iubită, ba din contră, și este convinsă că nu este deloc în interesul ei ca să stea alături de Alex”.
O altă sursă a mai declarat că: „Le plăcea să își petreacă timpul împreună ca o familie, însă a fost extrem de dificil să își păstreze pasiunea din relație dacă s-au văzut chiar în fiecare zi”.
Deși toate sursele apropiate celor doi, care au vorbit despre despărțirea cuplului, au ținut să sublinieze că nu a fost niciodată vorba despre infidelitate, se pare că totuși Lopez nu a considerat că acest aspect este ușor de trecut cu vedere. „Nu contează dacă el a fost sau nu infidel. Ea nu tolerează teama de a fi înșelată, care se afla de mult timp în jurul lor”, a mai precizat un prieten de-al cântăreței. „Jennifer a mai fost în astfel de situații dificile. Nu este genul care să stea și să plângă. Îi are alături pe copiii ei și se simte foarte bine”.
Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au confirmat că s-au despărțit în cadrul unei declarații comune oferite în exclusivitate pentru Today. „Ne-am dat seama că ne este mai bine ca prieteni și ne dorim să rămânem așa pe viitor. Vom continua să lucrăm împreună și să ne sprijinim reciproc în cadrul afacerilor și proiectelor noastre comune. Ne dorim binele atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Din respect pentru ei, singurul comentariu pe care îl facem este să vă mulțumim tuturor celor care ne-au transmis cuvinte frumoase și și-au arătat sprijinul”, se arată în declarația cuplului.
Știrile despre despărțirea cuplului Alex Rodriguez & Jennifer Lopez au apărut încă de la începutul lunii martie și au luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că fanii celor doi îi vedeau cât de curând și căsătoriți. După apariția acestor informații în presa de peste ocean, mai multe surse apropiate celor doi au declarat că de fapt nu s-au despărțit oficial și că încă sunt împreună.
La scurtă vreme după ce știrea potrivit căreia Jennifer Lopez și Alex Rodriguez s-ar fi despărțit a fost dezvăluită de mai multe canale, cei doi au dat publicității o declarație comună în care susțin că toate zvonurile nu sunt corecte. „Știrile nu sunt corecte. Lucrăm la niște lucruri”, au declarat cei doi la vremea respectivă.
În luna februarie a anului 2021, Jennifer Lopez a declarat pentru site-ul Allure că ea și Alex Rodriguez au apelat la terapie pentru a face față perioadei de carantină impusă de pandemie.
Jennifer Lopez și Alex Rodriguez și-au început relația în februarie 2017. Cei doi s-au logodit în martie 2019, după doi ani de relație. Și-au anulat de două ori nunta pe care o programaseră, ca urmare a pandemiei. Jennifer Lopez are doi copii din căsătoria anterioară cu Marc Anthony, iar Rodriguez are, și el, două fiice din relația cu fosta sa soție, Cynthia Scurtis.
Foto: Arhiva Revistei ELLE