Trupa A.S.I.A. a fost înființată de compozitorul Adrian Ordean și bateristul Florin Ionescu pe data de 8 martie 1999 și inițial era compusă din Anca Neacșu, Sorana Darclee, Irina Nicolae și Anemona Niculescu. După un an, Anemona a părăsit trupa, iar în locul ei a venit Alexandra Potora. Ulterior, și Alexandra a decis să părăsească trupa A.S.I.A. și a venit Alina Crișan.
În 2006, trupa A.S.I.A. s-a destrămat și fiecare membră a încercat alte proiecte muzicale independente. În ceea ce o privește pe Irina Nicolae, care a fost în formație din 1999 până în 2005, ea locuiește în Budapesta, alături de soțul ei, Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, și fiica lor, Scarlett Maria.
Recent, Sorana Darclee, una dintre membrele trupei, a anunțat că trupa A.S.I.A. se reunește în cadrul unui concert memorabil care va avea loc în martie. De această dată, artista, alături de Anca Neacșu, Ianna Novac și Anemona Niculescu se unesc pentru a readuce la viață fenomenul A.S.I.A.
Foarte mulți s-au întrebat care e motivul pentru care Irina Nicolae, care a făcut parte din formula inițială a trupei A.S.I.A., nu este prezentă pe afișul concertului. Mai mult decât atât, ea a declarat atât de social media cât și în interviuri că nici măcar nu a fost invitată să participe la acest eveniment.
Ce declară managerul trupei A.S.I.A
Sorana Darclee a precizat într-un interviu recent că Irina Nicolae nu a fost luată în considerare pentru acest eveniment încă din momentul în care s-a decis organizarea concertului. Același lucru îl declară și Florin Ionescu, managerul trupei, cel care a avut o relație cu Irina Nicolae în urmă cu mulți ani.
„Irina nu avea de ce să fie chemată. Nu avem cum să facem așa ceva. Ea a plecat, a rămas ultima variantă, în care era Ianna. Acest conflict e bun, chiar ne prinde bine. Nu trebuie să mai naștem noi altul artificial.' a spus Florin Ionescu, pentru Impact.ro.
Adi Ordean, fondatorul formației A.S.I.A., a făcut o serie de mărturisiri pentru Playtech Știri cu privire la absența Irinei Nicolae de la show. Conform declarațiilor lui, Irina Nicolae nu poate participa deoarece nu locuiește în țară.
„Irina nu poate veni în țară. Locuiește și trăiește de ani buni în străinătate. Ăsta e motivul pentru care nu ia parte la concert. Vremurile s-au schimbat, ele au devenit femei măritate, unele au și copil. Acesta este și cazul Irinei, după cum se știe. Și, atunci când am avut ideea unui nou concert marca ASIA, toate astea implică și repetiții foarte serioase, pe termen lung. Irina ne-a anunțat cu regret că nu poate veni o perioadă atât de lungă, alături de un copil mic. Un concert de dimensiunile celui din 6 martie, de la Sala Palatului, implică multe pregătiri. Se va cânta live, cu orchestră pe fundal, deci lucrurile trebuie să iasă foarte bine. Așa ceva implică multă muncă, dar și timp! Poate Irina va reuși să cânte iar împreună cu fostele sale colege, cine știe!?'.
Cum a reacționat Irina Nicolae
Irina Nicolae a reacționat în urma declarațiilor făcute de Adi Ordean. Aceasta susține că nu a fost căutată de fondatorul formației A.S.I.A. în legătură cu acest concert.
„Adi Ordean nu m-a căutat. Nimeni niciodată nu m-a contactat pentru acest concert. (…) Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură că am copil. Nu poți să-mi găsești scuze că am copil, că locuiesc în Ungaria și că n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar, puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de o viață. Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar, am aflat și deschizând pe Instagram un afiș. Mi se pare degradant și înjositor', a declarat Irina Nicolae pentru aceeași sursă.
În continuare, Irina Nicolae și-a exprimat dezamăgirea privind faptul că nu a fost contactată pentru a fi parte din concertul aniversar al trupei A.S.I.A.
„Este dezamăgitor, mai ales după o carieră frumoasă și niște relații extraordinare, căci n-am plecat cu discuții. Oamenii să înțeleagă faptul că eu mi-am dorit acestă reunire, dar că nu am fost niciodată invitată, chemată. N-are legătură că am familie, asta nu însemnă că nu pot să-mi respect un contract, este dezamăgitor. Am avut un șoc, nu știu cum să cataloghez, decât dezamăgire. Indiferent câte concerte au mai avut ASIA, succesele vor fi legate de numele meu. Îmi pot lua multe lucruri, dar niciodată nu-mi pot lua demnitatea', a adăugat Irina Nicolae, mai transmite sursa citată.
Citește și:
Grammy 2023: cele mai bizare și mai neinspirate apariții de pe covorul roșu
Foto: Instagram