Cu siguranță mulți s-au întrebat de ce Prințul Harry & Meghan Markle au acceptat să îi acorde lui Oprah acel interviu care a dat naștere la atâtea controverse și la discuții aprinse în cadrul familiei regale britanice.
La început s-a spus că cei doi au acceptat să dea interviul datorită prieteniei care o leagă pe Meghan Markle de Oprah, celebra prezentatoare de talkshow fiind prezentă chiar și la nunta celor doi.
Acum însă au ieșit la iveală mai multe detalii cu privire la adevăratul motiv al celor doi și se pare că este vorba despre o decizie luată de Regina Elisabeta a II-a care l-a revoltat pe Prințul Harry.
Potrivit publicației The Sun, decizia de a acorda interviul a venit la doar 24 de ore după ce Regina Elisabeta a II-a a confirmat că Prințul Harry și Meghan Markle nu vor mai fi membri activi ai familei regale și că, odată cu pierderea acestui statut, Prințul Harry și Meghan Markle sunt nevoiți să renunțe și la numirile onorifice militare şi patronajele regale.
„A fost o izbucnire din partea celor doi și nu are legătură cu titlul regal al lui Archie, așa cum s-a presupus. Acest lucru a fost discutat cu familia regală cu mult timp înainte. Harry și Meghan au acceptat să acorde interviul lui Oprah pentru că ultima decizie din separarea de familia regală britanică a inclus faptul că Harry nu poate să îți păstreze numirile onorifice militare. Asta l-a înfuriat maxim. El este foarte emotiv și numirile onorifice militare erau foarte importante pentru el', a declarat sursa citată de The Sun.
În timpul interviului Prințul Harry și Meghan Markle au acuzat Palatul pentru discuțiile despre cât de închis la culoare urma să fie copilul cuplului, Archie, menționând și că micuțul nu a primit un titlu regal și nici măsurile de securitate specifice membrilor familiei regale. Mai mult, nimeni nu ar fi sărit în apărarea Ducesei de Sussex atunci când tabloidele din Marea Britanie au început o serie de atacuri rasiste la adresa ei.
În timpul interviului special de două ore cu Oprah Winfrey, difuzat de CBS pe 7 martie, Prințul Harry a mărturisit că relațiile sale cu tatăl lui, Prințul Charles, în vârstă de 72 de ani, dar și cu fratele său cu 2 ani mai mare, Prințul William, s-au răcit.
„Îl iubesc foarte mult pe William. Este fratele meu. Am trecut prin iad împreună. Adică împărtășim aceeași experiență. Dar suntem pe drumuri diferite. Relația noastră e în pauză, momentan. Însă timpul vindecă tot, sper', spunea acesta.
La începutul anului 2020, Prințul Harry și Meghan Markle au decis să se retragă din familia regală britanică. În iulie, cei doi s-au mutat alături de fiul lor, Archie, în noua lor casă din Santa Barbara, California. În septembrie au anunțat că au devenit independenți financiar de familia regală și au înapoiat banii cheltuiți pentru renovarea reședinței lor din Marea Britanie.
Citește și:
Regina Letizia a Spaniei, apariție spectaculoasă în Madrid
Foto: Arhiva Revistei ELLE