Adelina Pestrițu dezvăluia în urmă cu o lună faptul că a renunțat la implanturile mamare.
În urmă cu o lună, Adelina Pestrițu le-a mărturisit fanilor care o urmăresc pe social media faptul că a renunțat la implanturile mamare. Decizia ei a fost una surprinzătoare, însă creatoarea de conținut a continuat să povestească și cum este perioada de recuperare și despre cum decurge acest proces.
Invitată în cadrul emisiunii „Play IT”, Adelina Pestrițu a vorbit deschis despre decizia de a renunța la implanturile mamare și adevăratul motiv pentru care a luat această hotărâre.
„Am apelat la operații estetice acum mulți ani și nu regret. Nu regret în ideea că operațiile estetice mi-au adus încredere în mine, pentru că aveam nevoie de această stare, dar în timp au apărut și alte efecte la care eu nu mă așteptam, la care eu nu m-am gândit când am făcut anumite intervenții, respectiv cea de implant mamar. Au apărut durerile de spate, în timp am realizat și disproporțiile fizice și mi-am dat seama că ar trebui să fac ceva”, a mărturisit ea.
Creatoarea de conținut a mărturisit că a luat decizia în urmă cu aproape un an de zile.
„În primul rând de la ideea că îmi doresc să fiu și să mă păstrez sănătoasă cât mai mult timp, pentru totdeauna dacă s-ar putea, și am luat această decizie, dar după ani de zile în care m-am gândit dacă asta este soluția. Am apelat la discectomia cu alcool, pentru durerile de spate, după salteaua pe care dorm. Am mers la sală, am încercat să îmi întăresc mai tare musculatura spatelui, durerile nu au dispărut și am considerat că ăsta este pasul pe care eu trebuie să-l fac. M-am pregătit un an de zile, tocmai, nu am avut parte de acel șoc.(…) Pot să vă spun că este o decizie înțeleaptă în ceea ce mă privește și mă simt fericită cu alegerea pe care am făcut-o.”, a declarat Adelina Pestrițu.
Tot în aceeași emisiune, creatoarea de conținut în vârstă de 37 de ani și-a spus părerea și despre persoanele care apelează la filtre de înfrumusețare pentru a-și modifica fotografiile postate pe social media.
„Sunt de părere că trebuie să păstrezi echilibrul. Dacă îți faci foarte multe modificări, îți alungești picioarele, îți tragi de față foarte mult, îți faci pătrățele pe abdomen, deși în viața reală tu nu ai pătrățele pe abdomen. Este o discrepanță și te vei întâlni și în viața reală cu oamenii care te urmăresc. Și nu te vor recunoaște. Dacă e diferență prea mare față de ce prezinți pe Instagram, atunci nu e chiar o alegere corectă, dar dacă folosești aplicații, care sunt puse la dispoziție și care de cele mai multe ori pot fi de folos, dacă le folosești cu măsură, cu siguranță nu o să deranjezi pe nimeni și reușești în același timp să maschezi anumite lucruri care poate ți-au creat complexe de-a lungul timpului.”, a mai spus Adelina Pestrițu în emisiune.
Foto: Instagram