Adelina Pestrițu a vorbit despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de soțul ei, Virgil Șteblea.
Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, au împreună o fiică, pe nume Zenaida Maria, în vârstă de 4 ani. Vedeta și partenerul ei s-au căsătorit civil pe 3 iulie 2019. În același an, pe 20 iulie, cei doi au avut și cununia religioasă.
Adelina Pestrițu este una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România. Vedeta are o comunitate solidă pe rețelele de socializare, iar fanii îi urmăresc frecvent cu mare interes proiectele. Deși este deschisă când vine vorba de viața ei profesională, nu același lucru am putea spune despre viața amoroasă, pe care a preferat să o păstreze cât mai departe de ochii curioșilor. Recent, vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu soțul ei, Virgil Șteblea.
„Corect. Avem ochii verzi amândoi și așa îi are și Zeny. E un om bun și familist. A știut să mă cucerească și nu s-a lăsat până nu mi-a demonstrat că el poate fi tatăl copilului meu. Amândoi avem defecte, nu suntem perfecți, dar după 6 ani de relație ne cunoaștem și respectăm limitele”, a declarat Adelina Pestrițu pentru avantaje.ro.
Întrebată ce îi spune cel mai des soțul ei, Adelina Pestrițu a avut un răspuns neașteptat:
„Depinde din ce perspectivă privim lucrurile, dar cel mai des îmi spune să-mi iau fotograful și în vacanță, nu doar acasă. Îl stresez cu pozele și nu cred că situația se va schimba prea curând. Dacă i-a trebuit soție influencer, să se descurce”, a mai spus Adelina Pestrițu pentru sursa citată anterior.
Acum ceva timp, Adelina Pestrițu a fost invitată în emisiunea Viitor cu Clasă, acolo unde a discutat despre activitatea ei de pe rețelele de socializare. Creatoarea de conținut a mărturisit faptul că a primit comentarii negative, răutăcioase din partea urmăritorilor, însă a fost și amenințată și a apelat la instanță.
„Am trecut prin foarte multe etape de hate. Cele care sunt foarte grave și care merită să ajungă în instanță, ajung în instanță. Am ajuns și în punctul acesta. Sunt oameni care au o viață nefericită și pur și simplu doresc să-și verse frustrările în comunitatea mea și nu numai. Am mai întâlnit și pe alte conturi. E clar că ei au o problemă cu ei. Sincer, stau și mă gândesc de ce ar face cineva asta, dacă nici măcar nu mă cunoaște. Din dorința de a avea mai mult, și ei poate percep viața de pe Instagram perfectă. Și nu este perfectă. (…) Și eu am momente în care poate nu am încredere în mine, sunt tristă sau poate am neajunsuri. Și eu am problemele mele.”
Foto: Instagram