Adelina Pestrițu, confesiuni despre creșterea fiicei sale, Zenaida: „Încerc să mă autocontrolez”

Adelina Pestrițu a făcut mărturisiri sincere despre creșterea și educația fiicei sale, Zenaida. Ce a dezvăluit vedeta?

Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, au împreună o fiică, pe nume Zenaida Maria, în vârstă de aproape 4 ani. Vedeta și partenerul ei s-au căsătorit civil pe 3 iulie 2019. În același an, pe 20 iulie, cei doi au avut și cununia religioasă.


Adelina Pestrițu a vorbit recent, în cadrul unui interviu pentru revista VIVA!, despre fiica ei. Atunci când Zenaida a început să meargă la grădiniță, vedeta a experimentat o serie de temeri, însă pe care a reușit să le depășească pe parcurs.

„Dacă era după mine, probabil că aș fi montat și niște drone permanente deasupra instituției, niște raze X cu senzori de mișcare și un telescop sau camere video pe clădirea de vizavi, care să-mi arate tot în timp real, însă încerc să mă autocontrolez și să nu fiu o mamă exagerată. Pentru binele meu și al ei.'


Adelina Pestrițu și fiica ei au o relație apropiată. Astfel, Zenaida îi povestește zilnic mamei ei despre experiențele și lucrurile pe care le-a întâmpinat la grădiniță.

Știu că o lăsăm pe mâini bune și tot ce se întâmplă ni se povestește și vedem și noi în comportamentul și preocupările ei. Evident că o duc în fiecare dimineață cu emoții și dor, dar știu că totul este spre binele și dezvoltarea ei. Zilnic povestim despre experiențele ei la grădiniță și este încântată că avem cele „15 minute de story of the day.'

Întrebată dacă Zenaida s-a acomodat la grădiniță, Adelina Pestrițu a dezvăluit că nu au fost ocoliți și de momentele mai puțin plăcute, dar că le-a gestionat apelând la comunicare.

„Nu ne-au ocolit nici pe noi momentele de „dramă', însă le-am depășit cu succes, după un timp. Comunicarea este cheia în astfel de situații. I-am explicat că nu o abandonăm la grădiniță, ci că pur și simplu va avea parte de timp de calitate, într-un alt mediu, în care va învăța o mulțime de lucruri noi și folositoare și în care își va face prieteni de vârsta ei, cu nevoile și preocupările ei. La început, a fost mai greu, apoi am intrat pe un făgaș normal', a declarat Adelina Pestrițu pentru VIVA!.

Fiica Adelinei Pestrițu nu mai apare de la o vreme pe social media, unde vedeta are o comunitate numeroasă. După ce a născut-o pe Zenaida Maria, creatoarea de conținut a început să împărtășească pe rețelele de socializare o mulțime de imagini cu nou-născuta, ba chiar a și creat o pagină dedicată imaginilor cu fetița. Însă aceasta a decis, în cele din urmă, să șteargă acea pagină și a încetat să mai distribuie pe conturile personale imagini cu ea.


Adelina Pestrițu a fost întrebată de mai multe ori de către fanii ei de pe Instagram care este motivul pentru care nu mai postează fotografii cu fiica ei. Vedeta le-a răspuns că a luat această decizie împreună cu soțul ei, Virgil Șteblea, argumentând că Zenaida încă se află la o vârstă fragedă și că își dorește să îi protejeze intimitatea.

Citește și:
Magda Pălimariu pleacă din România! Unde se mută prezentatoarea Pro TV

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people