Adele vorbește deschis despre lupta sa cu depresia și anxietatea

Cum a trecut Adele peste perioada dificilă din timpul divorțului său de Simon Konecki.

Adele vorbește deschis despre lupta sa cu depresia și anxietatea

Adele nu ascunde faptul că, odată ce a decis să divorțeze de Simon Konecki, cu care a fost căsătorită timp de doi ani, viața ei s-a complicat major. Cântăreața de 33 de ani a explicat că a suferit atât probleme care țin de sănătatea mintală, cât și fizice, și că a descoperit, după mutarea în Los Angeles, că o intoleranță la gluten a contribuit suplimentar la depresia ei.

Într-un interviu acordat Rolling Stone, Adele a mărturisit: „Mă aruncam cu capul înainte în orice putea să-mi calmeze anxietatea.” Pe lângă faptul că a călătorit foarte mult în căutarea unor locuri cu energie pozitivă, inclusiv în Jamaica și Grecia, Adele a renunțat timp de șase luni la alcool, pentru a evita stările de hangxiety, care vin odată cu mahmureala. Alteori, pur și simplu a stat în pat și s-a uitat ore în șir la The Sopranos, deși știa foarte bine că ar trebui să se țină ocupată.

Un lucru de care s-a agățat în efortul ei de a face față depresiei a fost mersul la sală. A devenit chiar puțin dependentă, după cum a mai spus și în alte interviuri, pentru că era un loc în care nu se simțea anxioasă. Învăța că era mai puternică decât credea și vindeca părți ale corpului, precum spatele care îi făcuse probleme ani de zile. „Dacă îmi pot transforma forța și corpul în acest fel, cu siguranță o pot face și cu emoțiile mele, creierul și bunăstarea mea interioară. Asta m-a ambiționat. Pur și simplu a coincis cu toată munca emoțională pe care o făceam cu mine însămi, ca o reprezentare vizuală pentru asta, practic.”

CONȚINUT VIDEO ELLE

Deși a slăbit 45 de kilograme, Adele a ținut mereu să sublinieze că nu dorința de a scădea în greutate a fost cea care a făcut-o să depună tot acest efort.

În prezent, Adele formează un cuplu cu agentul sportiv Rich Paul.

Citește și:
Zendaya vorbește deschis despre motivele care au determinat-o să apeleze la psiholog

Foto: Arhiva ELLE, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video