Adele a postat o imagine amuzantă care face referire la despărțirea prin care a trecut recent

Au trecut aproape două săptămâni de când Adele și soțul ei, Simon Konecki, au anunțat că se despart, iar artista a postat acum un meme perfect pentru această perioadă.

Adele a postat o imagine amuzantă care face referire la despărțirea prin care a trecut recent

Vestea că Adele și Simon Konecki se despart a șocat o lume întreagă, întristându-i pe fanii artistei care s-au gândit că aceasta va scoate probabil un nou album.

Se pare însă că Adele reușește să facă față cu brio situației, postând și imagini amuzante, precum acest meme cu imagini cu ea însăși.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adele (@adele) on


„Când începi să ai sentimente și apoi îți amintești cine ești”, a scris Adele deasupra celor două imagini care o surprind în momente complet diferite.

Adele și Simon Konecki s-au despărțit după o relație de opt ani, însă se pare că cei doi au rămas prieteni, aceștia ocupându-se împreună de creșterea băiatului lor, Angelo, în vârstă de 6 ani.

„Ei au avut foarte multe în comun la început, însă apoi s-au schimbat. Ea a devenit un star din ce în ce mai mare, iar el a fost ok să stea în umbră, însă au urmat turnee lungi și un program intens, așa că s-au îndepărtat”, a declarat o sursă recent pentru E! News.

Citește și:
De ce Adele și Simon Konecki au pus capăt relației de 8 ani

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people