Adela Popescu vorbește despre cum gestionează cei trei copii: „Mă îngrijorez mai puțin”

Mamă a trei copii, Adela Popescu nu are o viață ușoară zilele acestea. Însă vedeta TV e decisă să aplice ce a învățat despre parenting ca să gestioneze mai simplu creșterea fiilor ei.

Adela Popescu vorbește despre cum gestionează cei trei copii: "Mă îngrijorez mai puțin"

Adela Popescu și partenerul său de viață, Radu Vâlcan, au acum trei copii, iar viața lor poate fi foarte complicată uneori din acest motiv. Proaspăta mămica a revenit de curând acasă cu mezinul familiei, care și-a cunoscut frații mai mari, iar acum a făcut și primele declarații despre dificultățile cu care se confruntă, dar și despre atitudinea care o face să treacă mai ușor peste ele.

Recent, Adela Popescu le-a împărtășit fanilor de pe Instagram că a făcut deja prima plimbare cu bebelușul său și le-a declarat că, deși se simte bine, situația de a avea de crescut trei copii nu e tocmai ușoară. Acesteia îi vine greu să se împartă între cei trei fii, mai cu seamă că cel mic nu are încă un program stabil de somn, dar că încearcă să se bucure de experiență.

„Noi am ieșit la prima plimbărică prin cartier. Suntem acasă de opt zile, copiii au reacționat foarte bine, aveam emoții la Andrei, dar a fost foarte drăguț. Bebelușul mănâncă, ia în greutate, ăsta este un lucru foarte bun, m-am chinuit și de data asta puțin cu alăptatul, chiar dacă aveam impresia că știu tot ce trebuie să știu. Bebelușii sunt diferiți, pentru ei să sugă e ceva nou și trebuie învățați, dar acum e totul bine.”

Totodată, vedeta a povestit și cum s-au desfășurat primele nopți acasă alături de cei trei copii. „Legat de nopți, ei bine, prima noapte a fost un eșec! S-a trezit cred că la 45 de minute și nu-mi venea să cred că așa o s-o țin câteva luni, asta în condițiile în care și băieții au nevoie de mine mai mult ca niciodată, că îi culc, să le spun povești, să le fac băiță. E normal! Dar a doua noapte l-am culcat în altă cameră, am făcut mai rece, 22 de grade, și a dormit cinci ore legate. După patru ore legate, după trei și acum ne luptăm între două și trei ore, dar sunt mulțumită”.

Însă, cu toate greutățile, Adela Popescu rămâne optimistă și pare că a găsit rețeta perfectă de parenting pentru cei trei copii ai săi: „Ce vreau să spun este că mă așteptam să-mi fie mult mai greu, nu că nu ar fi, privarea de somn te consumă foarte tare, dar ca energie vitală sunt veselă, sunt bine, îl miros, mă bucur mai mult de el, e o chestie super conștientă. Acum mă îngrijorez mai puțin și mă bucur mai mult de bebelușeală”.

Citește și:
Reacția lui Smiley după anunțul logodnei dintre Antonia și Alex Velea

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people