Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au decis să plece într-o vacanță alături de cei doi copii. Care este destinația pe care au ales-o?
Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, s-au hotărât să plece într-o nouă vacanță. Și nu singuri, ci alături de cei doi băieți pe care îi au împreună, Alexandru și Andrei.
Adela Popescu a mărturisit pe contul personal de Instagram că a plecat alături de Radu Vâlcan și cei doi copii la munte, la Poiana Brașov. Decizia de a merge într-o vacanță a fost una spontană, după ce s-au arătat încântați de peisajele de acolo și au decis să aibă parte de câteva zile de relaxare. „Noi ne-am hotărât brusc să plecăm la munte. Am primit un filmuleț de la fratele lui Radu care era pe la Sinaia aseară și ningea superb și astăzi, de dimineață, ne-am trezit cu chef de munte. (…) Ce frumos mai ninge.”
Vedeta le-a dezvăluit urmăritorilor săi că peisajul este unul de vis, iar cei doi copii ai ei, Alexandru și Andrei, sunt și ei încântați de această vacanță la munte. „Așa vreme superbă la munte eu nu am mai prins de ani. Mă bucur că am venit. Ăștia mici sunt în extaz pur și simplu. Mâine o să încercăm să-l punem pe Alexandru pe schiuri, sper să avem noroc. Chiar mă întrebam dacă o să mai prind vreodată zăpezi și troiene ca atunci când eram mică. Acum, în Poiană, zăpada e ca în copilărie, e superb, e foarte frumos.”
De asemenea, Adela Popescu a povestit astăzi că Alexandru a avut deja parte de prima lui lecție de schi și că i-a plăcut foarte mult. „Iarăși ninge ca în povești. Am fost și până sus, cu telecabina. Alexandru a făcut prima lui lecție de schi, i-a plăcut foarte mult, ne mai întoarcem peste vreo două ore după ce mănâncă și e frumos”, a spus Adela Popescu pe contul de Instagram.
Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, se pregătesc să devină părinți pentru a treia oară. Recent, vedeta a mărturisit că este însărcinată în 22 de săptămâni. Vedeta a anunțat că ea și Radu Vâlcan vor avea tot un băiețel, cei doi mai avându-i împreună pe Alexandru și Andrei. Adela a decis să se retragă din emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV, dată fiind situația generată de pandemie, iar locul ei a fost preluat de către cântăreața Lora.
Foto: Arhiva Revistei ELLE