Adela Popescu și Radu Vâlcan au deveni părinți pentru a doua oară.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au deveni părinți pentru a doua oară, cei doi întâmpinându-l ieri, 9 decembrie pe frățiorul lui Alexandru.
Adela Popescu a nascut natural duminică, 9 decembrie, la ora 10.16 și acum se simte foarte foarte bine. Bebelușul are 3.430 grame și 51 de cm și a primit nota 10. Acesta va fi primul Crăciun în 4 pe care îl vor sărbători Adela și Radu.
Mă simt perfect, am putut să mă bucur cu toată familia și prietenii, să stau cu ei, să povestim. Aseară l-a vizitat și Alexandru, i-a adus o jucărie și lui mami un trandafir și flățiolu i-a adus și el o jucărie. Nu înțelegea de ce nu vrea să mănânce de la el portocala', povestește Adela Popescu.
Suntem foarte fericiți, am așteptat acest moment cu mari emoții, mi se pare că parca a trecut mai repede timpul față de perioada în care Adela a fost însarcinată cu Alexandru. Adela a fost foarte puternică', a adăugat Radu Vâlcan.
Acesta a povestit că sunt foarte fericiți pentru că Alexandru l-a primit foarte bine pe fratele lui: Poate că cei care au deja doi copii știu mai bine despre ce este vorba, Alexandru este foarte echilibrat, sunt convins că și flățiolu va fi la fel, că vorba aia, sunt ai mei, nu?'
Flățiolu este foarte mâncăcios, deocamdată cuminte, dar nu mă las pacalită de aparențe. Abia așteptăm să ajungem acasă și să împodobim împreună bradul și casa, acum în 4', adaugă Adela Popescu care va povesti în curând mai multe pe blogul ei, http://www.adelapopescu.eu.
Foto: PR