Adela Popescu a învățat zilele trecut o lecție importantă despre redecorarea casei chiar de la copiii. Dacă ai copii, sigur ți s-a întâmplat și ție ca cei mici să îți pregătească o surpriză și să deseneze pe pereți sau pe alte obiecte, iar vedeta nu a fost nici ea ferită de astfel de situații amuzante.
Aceasta a postat ieri un clip video în care arată cum s-au gândit cei mici că ar arăta mai bine canapeaua comandată din Italia, iar imaginile te vor amuza și pe tine.
„Întâmplarea aceasta extraordinară s-a petrecut acum câteva seri. Înțeleg că pe canapeaua noastră aproape nouă, comandată din Italia, și pe care am așteptat-o două luni, un cățel a păsit. Pentru că da, acele urme de marker permanent, sunt labuțele lui Patrocle. Sincer acum, are copilul vreo vină că dulăii mișună de capul lor?
Ce am învățat din asta: până împlinesc băieții minim șapte ani, tot ce vom schimba în casă vor fi așternuturile. Le vom lua din dulap și le vom pune pe pat. Atât.', a scris Adela Popescu în descrierea clipului video postat pe Instagram.
Imaginile au stârnit amuzamentul fanilor și nu numai, Anca Sina Serea numărându-se printre persoanele care i-au lăsat comentarii Adelei: „Vai! Vai! Adela, respiră!!!'
Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au împreună doi băieți, Alexandru și Andrei.
Citește și:
Adela Popescu, declarații despre momentul în care s-a mutat cu soțul ei, Radu Vâlcan
Foto: Instagram (@adelapopescu)