Adela Popescu a vorbit despre acele momente dificile prin care a trecut, singură acasă cu cei doi copii ai săi în mijlocul unei pandemii. Cum a reușit vedeta să se mobilizeze și să-și protejeze familia?
Adela Popescu a dezvăluit într-un interviu acordat pentru revista Viva că a trecut prin momente dificile în această perioadă, și a povestit și cum s-a adaptat la noua situație. Aceasta a mărturisit că s-a speriat foarte tare la început, necunoscând situația, modul în care acționează virusul și cum poate fi tratat acesta, așa că a preferat să urmeze recomandările autorităților și să limiteze riscurile cât mai mult posibil.
Adela locuiește alături de soțul său, Radu Vâlcan, și de cei doi fii ai lor, Alexandru și Andrei. Cei doi sunt apropiați ca vârstă, Alexandru având 4 ani, iar Andrei urmând să împlinească vârsta de 2 ani la sfârșitul anului.
La debutul epidemiei în România, Adela a povestit că a trecut prin momente dificile, dat fiind că soțul său era plecat cu un proiect într-o altă țară, și a spus cum unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut a fost să impună o rutină, atât ei, cât și copiilor săi, pentru a nu se plictisi. Iar în ceea ce privește igiena, s-au adaptat la măsurile de protecție, respectând spălarea frecventă pe mâini și curățarea tuturor produselor.
Adela Popescu a continuat prin a spune că situația de izolare nu i-a afectat atât de mult, pentru că obișnuiau să petreacă destul de mult timp în familie, acasă, iar faptul că au curte i-a ajutat foarte mult să nu se simtă sufocați. Mai mult, a insistat că este important sa păstrăm o gândire pozitivă și să avem grijă unul de celălalt: „mai mult timp acasă, cu familia, chiar dacă la distanță de alte persoane dragi.”
De asemenea, cel mai dificil a fost să ferească copiii și să se asigure că nu au contact cu nimic care ar putea fi infectat. Cei mici, avându-se unul pe celălalt, au putut să se joace toată ziua și să nu resimtă atât de mult restricțiile, fiind mult prea mici pentru a înțelege situația.
Atunci când a venit vorba despre planurile de viitor, odată cu sfârșitul pandemiei, Adela a mărturisit că, deși îi lipsesc anumite ieșiri în societate, se bucură mult de acest timp rezervat familiei. În ceea ce privește viitoare vacanță, este deja organizată o plecare în Grecia la vară, numai că așteaptă să vadă ce se mai întâmplă și abia după vor lua o decizie referitoare la plecare.
Foto: arhiva ELLE