Adela Popescu a dezvăluit că după vacanță a acumulat câteva kilograme în plus, pe care nu a reușit încă să le dea jos.
Adela Popescu este una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz-ul românesc. Ea a fost ani la rând gazda emisiunii „Vorbește Lumea” de la PRO TV, iar după terminarea show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, pe care l-a prezentat alături de Cabral Ibacka, a luat decizia de a face o pauză de la televiziune.
Actrița a fost surprinsă recent la un eveniment monden, unde a vorbit deschis într-un interviu despre rutina ei și faptul că a acumulat câteva kilograme în plus după vacanță, pe care nu a reușit să le dea jos până acum. Totodată, Adela a mărturisit că nu a fost tocmai motivată să ajungă la sală, dat fiind și sezonul rece care a început.
„Practic am luat 2 kilograme. De când m-am întors din Toscana, am luat 2 kilograme, așa că nu știu care e secretul siluetei. De fapt știu, dar mi-a fost lene să mă duc la sală. Am intrat așa într-o stare de lene și cum s-a răcit afară… îmi vine să stau în casă cu păturica să mă uit la un serial. Decât să mă duc la sală. Și greșesc, dar eu cred că de luni gata, schimb programul. Cântarul a început să dea erori. Mă enervează ce îmi arată. Adică nu îmi arată bine ce-mi arată, nu sunt mulțumită”, a declarat, zâmbind, Adela Popescu pentru FANATIK.
Când vine vorba de dietă, actrița are grijă să facă alegeri corecte. În familia lor, mâncarea sănătoasă este o prioritate, iar responsabil pentru acest lucru este chiar soțul ei, Radu Vîlcan.
„La alimentație de regulă nu fac greșeli mari, pentru că Radu e foarte atent. E foarte atent la alimentație. La noi în casă intră doar alimente bune și doar premise”, a adăugat ea.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au întâlnit prima dată pe platourile de filmare ale telenovelei „Iubire și Onoare'. Deși sunt parteneri în filmul de comedie „Retreat Vama Veche”, cei doi nu mai doresc să colaboreze profesional împreună. Motivele lor pentru păstrarea unei separări clare între viața personală și carieră au fost dezvăluite.
„Nu mi-ar plăcea. Noi nu putem să fim atât de diplomați astfel încât să nu aducem în față ceea ce e între noi. Și între parteneri mai sunt discuții, certuri, șicane… Nu, categoric. Și plus că ar fi deja prea mult timp de stat împreună”, a spus Adela Popescu, pentru Unica.ro.
Adela Popescu nu a renunțat complet la pasiunea ei pentru muzică. Spre exemplu, în luna mai a anului 2024, vedeta a cântat alături de Elena Gheorghe la concertul ei de la Sala Palatului. Recent, Adela Popescu a vorbit despre o posibilă revenire în industria muzicală.
„Eu cred că sunt făcută să cânt. Deci eu cred că Dumnezeu mi-a dat un talent atât de evident, pentru că alte talente se învață, chiar și uite, să fii un bun actor, un bun bucătar. Toate lucrurile acestea dacă le înveți poți să fii excepțional. Voce ai sau nu ai! Dacă ai voce bună și lucrezi, poți să crești, dar dacă nu ai deloc?! Mie Dumnezeu când mi-a dat glasul acesta, mi-a dat un talent evident, pe care eu recunosc că l-am cam neglijat. Habar nu am dacă m-aș întoarce. Aștept așa o piesă să îmi placă mult, să simt emoția aceea pe care am simțit-o eu la Coldplay când am fost în public”, a spus Elena Gheorghe pentru Wowbiz.ro.
foto: Arhiva ELLE