Adela Popescu a dezvăluit dacă se va întoarce înapoi la „Vorbește Lumea” după filmările de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
Adela Popescu a prezentat sezoane la rând matinalul „Vorbește Lumea” de la PRO TV, iar acum este gazda unei alte emisiuni de succes. Vedeta și Cabral Ibacka sunt plecați în Republica Dominicană alături de concurenții de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, fiind unul dintre cele mai mari proiecte ale lor. Cu toate acestea, vedeta a dezvăluit dacă se va întoarce sau nu la matinal.
Într-un interviu pentru Libertatea, Adela Popescu a vorbit despre întoarcerea la „Vorbește Lumea.” Aflată în Republica Dominicană pentru o perioadă lungă, vedeta a declarat că încă nu este sigură ce va face după terminarea filmărilor de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.
„Mai e cale lungă până când se vor termina filmările și nu vreau să mă gândesc la ce urmează. Vreau s-o iau pas cu pas, să ducem la bun sfârșit proiectul, să ne întoarcem cu bine acasă și apoi vedem ce facem mai departe.”
În ceea ce privește înlocuirea sa în cadrul emisiunii, Adela Popescu și-a exprimat părerea cu privire la colega sa, Lili Sandu, care prezintă acum matinalul de la PRO TV împreună cu Shurubel și Bogdan Ciudoiu. Nu este prima dată când vedeta face parte din echipa „Vorbește Lumea.” Astfel, Adela Popescu a susținut că nu are de ce să îi dea sfaturi colegei sale, care face o treabă foarte bună.
„Lili nu are nevoie de sfaturi din partea mea. E extrem de frumoasă, e inteligentă, are experiență, se știe cu băieții. Plus că a mai fost la „Vorbește lumea” acum ceva timp și s-a descurcat minunat. Îmi place foarte mult de ei, au o energie bună și sunt o echipă foarte tare.”
Adela Popescu se află de ceva timp departe de casă, iar procesul de adaptare a fost unul foarte ușor. Prezentatoarea TV se mândrește cu faptul că se adaptează repede în noile locuri, iar Republica Dominicană rămâne pentru ea și familia ei un loc special.
„Eu sunt o persoană foarte adaptabilă și mă mândresc cu asta. În schimb, foarte multe lucruri bune li s-au întâmplat copiilor mei. Adrian a mers aici pentru prima dată singur, Andrei a învățat să înoate. Asta când vine vorba de schimbări evidente. Pentru toată lumea a fost de bun augur. Și pentru noi ca familie, și profesional, am descoperit o echipă nouă, alături de care îmi place să lucrez. Suntem foarte bine”, a adăugat Adela Popescu pentru Libertatea.
Foto: Instagram