Adela Popescu a dezvăluit cum a ajutat-o terapia să scape de anumite complexe.
Adela Popescu, una dintre cele mai îndrăgite figuri din lumea mondenă, mărturisește că trăiește acum viața visurilor sale. Soția lui Radu Vâlcan a dezvăluit, într-un interviu pentru Antena Stars, că a avut parte și de momente dificile în viață, pentru care a decis să solicite sprijinul specialiștilor.
Adela Popescu și Radu Vâlcan reprezintă unul dintre cele mai solide și apreciate cupluri din lumea mondenă. Cei doi îndrăgostiți au o relație de peste zece ani și sunt părinții a trei băieți. Într-un interviu acordat pentru Antena Stars, Adela Popescu a declarat că acum se simte mai încrezătoare și împăcată cu sine ca niciodată. Vedeta a afirmat că a scăpat de anumite griji și că nu mai are deloc complexe.
„Sunt mai bine ca niciodată. Chiar mă gândeam că eu nu aș vrea să fiu mai tânără. Sunt foarte în confort cu cine sunt. Ies din casă mult mai relaxată. (…) Am grijă să arăt decent, dar nu mă mai frustrează, nu mă mai complexează lucrurile, nu mai am nici măcar un singur lucru care să mă complexeze. Sunt lucruri pe care le conștientizez, dar nu mă frustrează.”, a dezvăluit Adela Popescu, potrivit Spynews.
Actrița a recunoscut că a mers la terapie încă din adolescență, dar acum preferă să lucreze singură pentru a înfrunta temerile și a rezolva problemele fără ajutor.
„La terapie am mers pentru prima dată în adolescență și de atunci încerc să mă descopăr singură. Eu am făcut terapie punctual, pentru că aveam niște anxietăți, nu puteam să dorm, aveam insomnii și m-a ajutat punctual să rezolv acea problemă, însă spre exemplu acum, deși în continuare mi-e foarte frică să zbor, și poate că niște ședințe de terapie m-ar ajuta, tot încerc să mă duc singură pe asta, să o rezolv eu singură. (…) Recomand terapia, dar eu așa pur și simplu terapie de întreținere nu simt să fac. Îmi place să ascult muzică, știu care sunt oamenii care îmi dau o stare de bine, care sunt prietenele cărora pot să le spun așa din sufletul meu și să golesc și să mă trezesc vorbind și să am și revelații, așa că o duc încă pe picioare.”, a mai declarat Adela Popescu.
Adela Popescu susține că, la fel ca orice alt părinte, simte o anumită teamă când vine vorba de adolescență, mai ales că are trei copii foarte apropiați ca vârstă.
„Adolescența asta nu iartă pe nimeni. Am văzut relații construite superb între părinți și copii și în perioada adolescenței părinții spuneau că cineva le-a schimbat copilul. (…) Băieți fiind, mi-e groază efectiv. Și trei, și cu vârste apropiate…”, a mai spus Adela Popescu.
Foto: Arhiva ELLE