Adela Popescu, deranjată de afirmațiile socrului ei. Ce i-a transmis tatăl lui Radu Vâlcan

Prezentatoarea Vorbește Lumea a dezvăluit recent chiar în timpul emisiunii că a avut o discuție cu socrul său, tatăl lui Radu Vâlcan, care a deranjat-o.

Adela Popescu este mamă a trei copii și o soție de excepție. Vedeta și Radu Vâlcan formează un cuplu de mai mulți ani, s-au căsătorit în 2015, iar împreună au trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian. Actrița este tot timpul cu zâmbetul pe buze și împărtășește de multe ori detalii din viața de familie și cum reușește să facă față provocărilor zilnice.


Prezentatoarea Vorbește Lumea a dezvăluit recent chiar în timpul emisiunii că a avut o discuție cu socrul său, tatăl lui Radu Vâlcan, care a deranjat-o foarte tare, acesta fiind și motivul pentru care a împărtășit-o cu cei care se uitau la emisiune.

Se pare că totul a început de la faptul că Adela nu era în formă maximă într-o dimineață, după o noapte agitată în care fiul ei cel mic nu a dormit, iar tatăl lui Radu Vâlcan i-a reproșat acest lucru spunând că datoria ei de mamă este să arate bine, indiferent de situație.


„Asta este datoria mea de mamă? Știi când am născut și a fost greu? 11 ore de travaliu, dar, totuși, ce lucru înălțător. ‘De ce arăți în halul ăsta? ‘Păi am început diversificarea cu ăsta mic și a dat mâncare pe mine… ‘Scumpa mea, dar asta fac toate mamele.

Asta fac toate mamele? Sunt anumite situații, anumiți oameni care mă enervează', a povestit Adela Popescu.

Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat recent băiețelul cel mic


Adela Popescu și Radu Vâlcan au organizat botezul mezinului familiei, Adrian, în weekend-ul trecut, urmat, bineînțeles, de o petrecere la care au participat numeroase vedete prietene cu cei doi.

Radu Vâlcan și Adela Popescu au ales ca tematica petrecerii să fie „Cei trei purceluși', având în vedere că au acasă trei băieței. Și tortul a fost, bineînțeles, în temă, iar mai multe ilustrații cu „purceluși' au fost prezente ca decor în cadrul petrecerii, spre amuzamentul invitaților și al fanilor care au avut ocazia să le admire în postările cuplului.


Printre vedetele care au participat la ceremonie s-au numărat Laura Cosoi și Dana Rogoz, prietene bune cu Adela, Răzvan și Irina Fodor, cuplu apropiat celor doi părinți, Mihai Morar, Cristina Ciobănașu, dar și Ruxandra Ion, celebra producătoare TV supranumită și „mama telenovelelor din România'.

„Doamne, ce frumos a fost botezul tău, mai, Adrian! ❤️
După Paște ne-am hotărât, brusc, că trebuie musai să îl botezăm pe micuț, să nu așteptăm să intre la grupa pregătitoare. 😅
Prima dată am amânat botezul lui cu doar trei zile înainte, pentru că am fost testată pozitiv. Și, apoi, a urmat valul doi, trei, așa că a ajuns micuțul să facă zece luni.
Și, ca să înțelegeți, hotărâți așa cum am fost, am stabilit mai întâi data. Doar atunci era liberă nășica lui, @ioanascarlatescu. Așa că am sunat prietenii apropiați și familia să ne asigurăm că pot, și abia după am început să căutăm locație, flori, biserică, etc. Cu doar zece zile înainte. 🙂
Din momentul în care a intrat @ivoweddingplanner în schemă am știut că e ca și rezolvată treaba.
Și a fost.
Adrian a avut cea mai tare petrecere. Cea mai frumoasă zi. Cel mai frumos liliac. Cea mai tare atmosferă. De poveste. Una cu „Cei trei purceluși'.
Cum altfel?! :)', a povestit Adela Popescu fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare.


Citește și:
Luana Mitran, fosta soție a lui Cabral, apariție superbă în costum de baie la 55 de ani

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people