Adela Popescu, criticată pe social media. Care este motivul

Adela Popescu a fost criticată din nou pe rețelele de socializare. Care este motivul?

Adela Popescu a primit pe contul personal de Instagram un comentariu în care este criticată pentru aparițiile din cadrul emisiunii „Vorbește Lumea' de la PRO TV, pe care o prezintă alături de Andrei Lăcătuș, sau Shurubel, așa cum este cunoscut publicului larg, și de Bogdan Ciudoiu.


Prin intermediul unei postări publicate pe rețelele de socializare, Adela Popescu a transmis un mesaj prin intermediul căruia își exprimă recunoștința pentru meseria ei de acum. Mesajul prezentatoarei a fost însoțit de o serie de imagini cu ținutele pe care le-a purtat în ultima vreme în cadrul emisiunii de la PRO TV. 

„Mă uit cu foarte mare drag la fotografiile pe care le-am postat acum. Mi se pare noroc chior să pot să mai simt, încă atât de tare, că sunt extrem de norocoasă să fac ceea ce fac. Sunt dese momentele când mintea îmi fuge departe și sunt absentă, superficială, blazată, dar și mai dese cele în care sunt fericită și recunoscătoare pentru cea mai frumoasă meserie, cel mai frumos loc, cea mai minunată echipa. E amazing ceea ce trăim! Să nu uităm, colegi, să nu uităm! 
Și când te gândești că voiam doar să vă arăt ținutele din ultima vreme :)', a fost mesajul publicat de Adela Popescu pe Instagram.


Însă, la această postare, Adela Popescu a fost criticată de către o persoană pentru aparițiile ei din emisiunea de la PRO TV.

„Adela, îmi pare rău să-ți spun, dar să știi că ești foarte frumoasă, poate și deșteaptă, nu știu, să știi că emisiunea pe care o moderezi nu o urmăresc, motivul principal fiind tu. Există o contradicție între ceea ce ești și ceea ce vrei să pari că ești', se arată în comentariul primit de vedetă. 

Cu toate astea, au fost și câțiva urmăritori care au complimentat-o pentru aparițiile ei. „Super ținute', „Pentru mine ești foarte simpatică și dai bine pe tv', „Ești deșteaptă, spontană, frumoasă, veselă', „Superbă', „Ești autentică', „Mă înclin în fața faptului că ești recunoscătoare pentru ce trăiești', sunt câteva dintre comentariile primite de Adela Popescu pe Instagram. 


Citește și:
Răzvan Simion, într-o ipostază inedită alături de fiica lui, Ianca

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people