Adela Popescu, confesiuni despre familia ei. Ce decizie a luat vedeta: „Până acum ne-am descurcat”

Adela Popescu a dezvăluit ce decizie au luat ea și soțul ei, Radu Vâlcan.

Adela Popescu, confesiuni despre familia ei. Ce decizie a luat vedeta: "Până acum ne-am descurcat"

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut la filmările serialului „Iubire și onoare”, iar în 2015 s-au căsătorit. Au împreună trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian. 

Adela Popescu are o relație apropiată cu fanii de pe social media și obișnuiește să le împărtășească acestora momente legate de viața ei. Recent, vedeta a făcut o serie de confesiuni pe Instagram și a dezvăluit, printre altele, faptul că ea și soțul ei, Radu Vâlcan, au luat împreună o decizie importantă și a explicat și motivul.

„Să știți că astăzi am făcut lucrurile cât de cât ca la carte. De dimineață s-a băut ceai cu lămâie pe stomacul gol. Cafeaua s-a băut cam la o oră după. S-a mâncat o omletă cu multe legume pe măsuța din parc unde mă găseam alături de unul din băieți. S-a mers la sală. După sală s-a mers la cumpărături. Am decis de acum trei săptămâni să nu mai mâncăm în oraș decât dacă e un eveniment mai special. Asta după un calcul al banilor pe care îi cheltuim la restaurante. Suma ne-a înfuriat. Așa că am decis să facem cumpărături mai multe o dată pe săptămână. Până acum ne-am descurcat foarte bine”, a povestit Adela Popescu pe Instagram.

Într-un interviu pentru revista VIVA!, Adela Popescu și Radu Vâlcan au dezvăluit că au existat momente în care au pus relația lor de cuplu pe locul doi.

 „Și noi facem parte din categoria asta. Este normal să fie așa. Dar, cum spunea Adela, trebuie să simți adrenalina chiar și în momentele aparent banale. Sper să o găsim”, a spus Radu Vâlcan.

Cu toate acestea, cei doi încearcă să își găsească timp de petrecut în doi. Astfel, de multe ori sunt ajutați de familie, Adela Popescu dezvăluind că mama ei este un real sprijin pentru momentele când trebuie să plece de acasă. Radu Vâlcan a precizat că, din când în când, găsesc puțin timp pentru mici „escapade' și reușesc să se înțeleagă din priviri.

„Nici nu ştiu dacă să mai povestim. Da, am plecat la o piesă de teatru şi am rezistat fix până când a început actul doi. Ne-am înţeles din priviri şi am fugit repede înapoi acasă”, a declarat Radu Vâlcan.

„De regulă, în weekend copiii petrec mai mult timp cu mama mea. Aşa că, în ultima vreme, am reuşit să ajungem de câteva ori la teatru sau pur şi simplu la câte o masă cu prietenii noștri”, a mărturisit Adela Popescu.

Citește și:
Andreea Bănică se confruntă cu probleme de sănătate: „Nu mă pot mișca’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people